Institul Inimii se va reînfiinţa, însă nu va avea personalitate juridică. Problemele se vor finaliza când se va asigura finanţarea corespunzătoare a cazurilor rezolvate, susţin actorii de pe piaţa medicală mureşeană.
După mai bine de un an şi jumătate problema funcţionării Institutului de Urgenţă pentru Boli Cardiovasculare şi Transplant (IUBCvT) din Târgu Mureş a fost reluată şi discutată de factorii de decizie de la Ministerul Sănătăţii, încerându-se găsirea unei formule prin care activitatea de transplant cardiac şi operaţii chirurgicale cardiace la nou născuţi să fie continuată fără problema lipsurilor financiare, materiale şi a personalului.
Deşi preşedintele Consiliului Judeţean Mureş, Ciprian Dobre, a anunţat că în urma întrevederii de duminică cu dr. Raed Arafat s-a ajuns la concluzia necesităţii reînfiinţării acestui Institut printr-o hotărâre de Guvern, actorii din domeniul medical mureşean, implicaţi în campania de reînfiinţare a acestui institut susţin că până ce nu se va rezova finanţarea cazurilor rezolvate, problemele nu vor dispărea. Până la închiderea ediţiei, dr. Raed Arafat, ministrul interimar al Sănătăţii nu a putut fi contactat pentru a preciza în ce condiţii se reînfiinţează institutul. “Eu aştept să văd documente şi acţiuni. Trebuie să se dea o hotărâre de Guvern şi aceea este o certitudine, când apare în Monitorul Oficial termenii în care se înfiinţează. A avut loc această întâlnire, s-a discutat. Este extrem de important să se reînfiinţeze Institutul pentru a se relua operaţiile de transplant, chirurgia la cei mici, pentru a se face tot ceea ce nu s-a făcut în aceste 18 luni”
Prof. dr. Radu Deac, fondatorul Institutului Inimii “Am participat la întâlnirea ce a avut loc weekend-ul trecut, întâlnire în cadrul căreia s-a decis înfiinţarea IBCvT. Astfel, Institutul de Boli Cardiovasculare şi Transplant se va înfiinţa în cadrul