Nichita Danilov 1 Recunoastere deosebita pentru doi dintre oamenii marcanti ai vietii culturale iesene. Astfel, Uniunea Scriitorilor din Romania (USR) a decis acordarea unor indemnizatii de merit, in valoare de 1.608 lei fiecare, lunar, unor scriitori romani, printre care si lui Alexandru Calinescu, fost director al Bibliotecii Central Universitare (BCU) Mihai Eminescu, respectiv lui Nichita Danilov, actualul director al Casei de Cultura a Municipiului Iasi "Mihai Ursachi" din Parcul Copou. Decizia apartine Comitetului Director al USR si a fost luata cu unanimitate de voturi. "Valoarea indemnizatiei de merit acordata de Uniunea Scriitorilor din Romania este echivalentul unui salariu mediu pe economie respectiv 1.608 lei. Suma se acorda lunar, pe viata, potrivit legii. Acest lucru se face in baza unei norme din 2003 de aplicare a Legii nr. 118 din 2002 pentru instituirea indemnizatiei de merit, care prevede, la articolul 1, ca potrivit prevederilor Legii nr. 118 din 2002 pentru instituirea indemnizatiei de merit, cu modificarile ulterioare, denumita in continuare lege, indemnizatia de merit se acorda personalitatilor romane de prestigiu, pentru realizari deosebite si pentru recompensarea unei activitati de notorietate in domeniul culturii, stiintei si sportului", se arata in motivarea deciziei. De asemenea, tot potrivit actului normativ, Uniunea Scriitorilor acorda aceasta indemnizatie de merit din bugetul propriu.
Alexandru Calinescu este un cunoscut istoric literar, critic literar si publicist român. Este profesor de literatura franceza la Facultatea de Litere a Universitatii Alexandru Ioan Cuza (UAIC). De asemenea, a predat la INALCO (Institut national des langues et civilisations orientales - n.r.) din Paris. În 2004 a fost ridicat la rangul de Cavaler al Ordinului National de Merit de catre statul francez. In acelasi timp, Nichita Danilov este unul di