Scandal pe strada Mircea cel Batrân. Pentru că nu a achitat un credit, reprezentanţii unei bănci au trecut la scoaterea din casă a proprietarului. Acţiunea lor era îndreptată împotriva proprietarului, însă au ajuns să-l dea afară din casă şi pe cel care luase imobilul în comodat, în schimbul unor investiţii. Contractul de comodat ar fi trebuit să se încheie în 2025. "În posesia contractului de comodat am intrat în baza investiţiilor pe care le-am făcut în decursul 2005-2006, în valoare de vreo 3 miliarde, prin care am efectuat lucrări de construcţie în acest imobil " a declarat Albert Frâncu, comodator.
"Noi avem hârtii, pe care le respectăm. Am cerut justiţiei să ni se acorde termen şi dreptul să ne judecăm, azi ni s-a cerut amânare până pe data de 24. Am făcut cerere de recurs şi sunt toate aprobate şi nu înţeleg de ce atâta grabă din partea executorului" a declarat Mariana Manta, fost proprietar.
"Banca a încercat să preia posesia dar domnul executor are obligativitatea legală să constate că-n acest imobil mai există o altă persoană, să încheie proces-verbal de prezenţă la acest imobil urmând ca banca să deschidă anumite acţiuni în revendicare a imobilului sau în evacuare. Doar dacă contractul se pretează la reziliere şi ulterior să procedeze la evacuarea domnului Frâncu Albert Maximilian" a spus avocatul Lucian Bătrânu, reprezentant comodator .
"La momentul acesta n-am decât să mut lucrurile şi să urmez calea legală, urmând să fac plângeri penale împotriva celor care fac acest abuz, reprezentanţilor băncii, evident, şi a executorului" a spus resemnat Albert Frâncu, comodator.
Scandal pe strada Mircea cel Batrân. Pentru că nu a achitat un credit, reprezentanţii unei bănci au trecut la scoaterea din casă a proprietarului. Acţiunea lor era îndreptată împotriva proprietarului, însă au ajuns să-l dea afară din cas