Părerile despre un următor seism foarte puternic, care să afecteze mai ales Bucureştiul, sunt împărţite. Faptul că, în fiecare zi, se produc cutremure de intensitate mică e unul pozitiv, spun mulţi, cei care susţin că astfel energia este eliberată şi un eventual seism nu va fi unul mare.
Dar acestea sunt părerile oamenilor de rând. Iată însă de spun specialiştii.
"E posibil să vină un cutremur mare în 2012. Nu neg, dar anul 2012 nu are nimic deosebit. S-ar putea la fel de bine să nu vină, însă noi ar trebui să fim pregătiţi tot timpul. Oricând putem avea un cutremur, şi peste două minute. Cert este că zona Vrancea este o zonă seismică activă şi încărcată tectonic, iar acest lucru nu putem să îl neglijăm. În zona Vrancea, zona este destul de activă Şi niciodată nu putem spune că acolo totul este eliberat. Acolo este o încărcătură", a declarat la RTV Mircea Radulian, directorul Institutului NaŢional pentru Fizica Pământului.
Părerile despre un următor seism foarte puternic, care să afecteze mai ales Bucureştiul, sunt împărţite. Faptul că, în fiecare zi, se produc cutremure de intensitate mică e unul pozitiv, spun mulţi, cei care susţin că astfel energia este eliberată şi un eventual seism nu va fi unul mare.
Dar acestea sunt părerile oamenilor de rând. Iată însă de spun specialiştii.
"E posibil să vină un cutremur mare în 2012. Nu neg, dar anul 2012 nu are nimic deosebit. S-ar putea la fel de bine să nu vină, însă noi ar trebui să fim pregătiţi tot timpul. Oricând putem avea un cutremur, şi peste două minute. Cert este că zona Vrancea este o zonă seismică activă şi încărcată tectonic, iar acest lucru nu putem să îl neglijăm. În zona Vrancea, zona este destul de activă Şi niciodată nu putem spune că acolo totul este eliberat. Acolo este o încărcătură", a declarat la RTV Mircea Radulian, directorul Institutului NaŢional