Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Blejnar: L-am reclamat la CSM pentru abuz pe procurorul în cazul "Motorina", copilot al lui Ponta

Publicat in Gandul, miercuri 10 octombrie 2012 ·

La Tribunalul Braşov a fost programat, miercuri, primul termen în dosarul în care Sorin Blejnar şi alţi 16 inculpaţi au fost trimişi în judecată de DIICOT Braşov pentru constituire sau sprijinire de grup infracţional organizat, evaziune fiscală şi spălare de bani în dosarul "Motorina", cu un prejudiciu evaluat, până acum, la aproape 22 de milioane de lei, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Magistraţii au decis însă amânarea judecării cauzei, dispunând un nou termen pentru 6 noiembrie, pentru îndeplinirea unor proceduri de către inculpaţi.

La ieşirea din sala de judecată, fostul şef al AVAS Sorin Blejnar le-a declarat jurnaliştilor că este nevinovat şi că la următorul termen al procesului va aduce "toate elementele" care să demonstreze că nu a avut niciun fel de implicare în acest dosar.

"Nu am avut niciun fel de implicare, nici măcar nu am numit vreun membru al acelei comisii de autorizare a firmelor implicate. Domnul procuror (procurorul DIICOT Marian Drilea -n.r.) ar fi trebui să aibă bunăvoinţa în acest dosar să cheme la audieri nişte martori ai acelei comisii să vadă dacă şi-au făcut sau nu treaba. Sigur, s-a plecat cu o idee preconcepută - Blejnar, vinovatul de serviciu, dar lucrurile se vor clarifica", a spus Sorin Blejnar.

Întrebat dacă a avut vreo legătură cu firmele implicate în dosar, el a spus că nu cunoaşte pe nimeni din acele firme şi că, din contră, în 2010, când a fost solicitat de procurorul de caz printr-o adresă să le acorde sprijin anchetatorilor a făcut acest lucru.

"Am blocat drumurile ţării cu Garda Finmanciară şi cu Poliţia ca să caute ei nu ştiu ce camioane cu motorină şi benzină", a susţinut Blejnar.

Fostul şef al ANAF l-a acuzat de abuz de autoritate pe procurorul de caz, spunând că a făcut o plângere la CSM împotriva acestuia, în care a prezentat toate elemnetele pentru a-şi susţine ideea că acesta

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Alegeri prezidenţiale. Lasconi: Georgescu este un admirator pe faţă a lui Vladimir Putin, împotriva NATO şi UE / Ce mesaj i-a transmis Călin Georgescu

Mediafax acum 32 minute
Candidata USR la prezidenţiale, Elena Lasconi, a făcut luni seară primele declaraţii de la anunţarea rezultatelor primului tur de alegeri. Ea a spus că România se află la o răscruce între păstrarea democraţiei şi „putinism”. Şi candidatul independen

Victor Negrescu a preluat comunicarea politică a PSD. Ciolacu: „Pe mine o să mă găsiți la Guvern, pe autostrăzi sau în fabrici”

HotNews acum o ora
Europarlamentarul Victor Negrescu va comunica politic, după ce Marcel Ciolacu a demisionat în urma rezultatului slab la primul tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale. Marcel Ciolacu a precizat după şedinţa conducerii PSD că decizia a fost luată

UPDATE - O bucată din tavanul unei săli de clasă a căzut peste doi elevi, în timpul cursurilor, la Târgu Mureş/ Cei doi copii, un băiat şi o fată, răniţi, el fiind transportat la spital/ Clasa, evacuată/ Poliţia face cercetări

News.ro acum 6 ore
O bucată din tavanul unei săli de clasă de la o şcoală din Târgu Mureş a căzut, luni, peste doi elevi, în timpul cursurilor. Cei doi copii, un băiat şi o fată, în vârstă de aproximativ 13 ani, au fost răniţi, fiind evaluaţi de cadrele medicale. Ulte

Gabriela Firea cere mobilizare în PSD pentru alegerile parlamentare de duminică: „Să nu pierdem timpul cu aceste analize”

Libertatea acum 2 ore
Gabriela Firea, președinta PSD București și europarlamentară, a făcut declarații importante după alegerile locale. Potrivit News.ro, Firea a subliniat necesitatea unei analize interne a partidului, dar a accentuat prioritatea mobilizării pentru aleg

RAR Staţiile ITP autorizate pot efectua inspecţia tehnică prin înregistrare manuală

Ziua Constanta acum 5 ore
Staţiile de inspecţie tehnice autorizate, care au solicitări din partea clienţilor, pot efectua inspecţia tehnică prin înregistrare manuală, iar la reluarea funcţionării aplicaţiei informatice respectivele verificări vor fi înregistrate în aplicaţi

Atac armat la Londra. O fetiță de 8 ani și un bărbat, grav răniți după ce un tânăr a tras focuri de armă din mașină: ”O scenă îngrozitoare”

Ziare.com acum 3 ore
Un nou incident la Londra. Duminică, 24 noiembrie, un individ în vârstă de 22 de ani a tras mai multe focuri de armă dintr-o mașină, în care se aflau doi copii de 8 și 2 ani. Un bărbat și fetița de 8 ani au fost grav răniți. A fost atac armat în ves

Vremea în următoarele două săptămâni în Dobrogea

Ziua Constanta acum 6 ore
Meteorologii din cadrul Administrației Naționale de Meteorologie au emis prognoza meteo valabilă pentru următoarele două săptămâni în Dobrogea. Tendința va fi de încălzire ușoară și treptată până în 29 noiembrie, de la o medie regională a temperatur

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024 - Călin Georgescu: Politicienii sunt singurii care încă nu au înţeles ce s-a întâmplat / Sunt acuzat de extremism - total fals / Râmânem direct legaţi de valorile europene, dar trebuie să ne regăsim valorile noastre - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Candidatul independent Călin Georgescu, clasat pe primul loc în urma scrutinului de duminică, respinge acuzaţiile că ar fi extremist şi afirmă că ”politicienii sunt singurii care încă nu au înţeles ce s-a întâmplat”. ”Râmînem direct legaţi de valori

Reacția lui Traian Băsescu la demisia lui Ciolacu: „Marcelee! Sună-l pe Trump și spune-i că… nu mai ești”

HotNews acum 3 ore
După anunțul demisiei lui Marcel Ciolacu de la conducerea PSD, fostul președinte Traian Băsescu a comentat gestul social-democratului într-o manieră ironică, făcând trimitere la convorbirea telefonică pe care premierul ar fi avut-o recent cu președi

Poli Iași a remizat cu FC Botoșani, iar Emil Săndoi a declarat: „Nu știu cum”

Gazeta Sporturilor acum 34 minute
Emil Săndoi, antrenorul de la Poli Iași, a declarat la finalul că echipa sa trebuia să câștige partida.

Vremea

București
acum

lun.

2°/7°
mar.

2°/7°
mie.

3°/6°
joi

5°/10°
Iasi
acum

lun.

-0°/6°
mar.

-1°/5°
mie.

1°/5°
joi

3°/9°
Constanta
acum

-1°
lun.

-1°/6°
mar.

2°/7°
mie.

4°/8°
joi

5°/9°
Cluj-Napoca
acum

lun.

1°/5°
mar.

1°/7°
mie.

4°/6°
joi

3°/8°
Timisoara
acum

lun.

3°/9°
mar.

3°/8°
mie.

3°/8°
joi

6°/12°