Când te aştepţi mai puţin viaţa îţi dă lovituri pe care tu, ca un om simplu, n-ai cum să le percepi decât ca pe nişte cuţite pe care ţi le înfige, în inimă, în suflet şi în gând. Am primit ieri dimineaţă o veste care m-a bulversat şi care m-a făcut practic să regret tot ce nu am putut să fac până acum. Georgiana Drăghici, o persoană minunată, în vârstă de doar 23 de ani, a plecat la îngeri, acolo sus, la o vârstă mult prea inocentă şi prea pură şi prea de copil. Ce-o vrea să facă Dumnezeu cu ea acolo sus, când avea atâţia îngeri? De ce atâta durere şi atâtea suspine şi de ce atâta egoism din partea Divinităţii. Din prima clipă de când am cunoscut-o pe Gia (aşa cum îi spunea mai toată lumea) m-a frapat bucuria cu care trăia fiecare secundă şi pe care ar fi împărtăşit-o cu toată lumea, ori de câte ori avea ocazia. Era acea fată de ciocolată, pe care practic ai fi luat-o cu tine acasă ca să îţi iei doza zilnică de energie. Toţi am sperat într-o minune şi părea că minunea va veni, pentru că optimismul ei era fără margini. Ştia că va putea lupta cu boala şi chiar dacă nu ştia nu a arătat nici o secundă asta, pentru că îngerul acesta trebuia să fie puternic pentru familia ei, o familie minunată, care s-a zbătut până în ultima clipă să o salveze. Am avut ocazia de câteva ori să vorbim despre ce simte ea şi cum este să trăieşti cu povara că ai o boală despre care medicii spun că e „prea grea pentru un copil de doar 23 de ani…”. Dar important e că mereu spunea că va lupta şi că lupta asta va fi una dreaptă şi dură, dar că va învinge pentru că mai avea atâtea de oferit. De unde să ştim noi că Dumnezeu avea alte planuri cu ea? De unde să ştie familia că atât de devreme sufletul lor drag va lua calea Divinităţii? De unde să ştie o lume întreagă că acest copil minunat va părăsi lumea aşa….E dureros, poate mai dureros decât orice pe lumea asta. Şi e şi mai dureros ştiind că a