"Prima noapte de amor? La curve, şi a doua şi a treia... patru, cinci. Apoi am iubit. Mi-amintesc că prima mea temere legată de sex era să nu îmi dau drumul repede şi mă concentram făceam ce puteam să nu îmi dau drumul. Cu târfa ţin minte că am stat cred o jumătate de oră, ei nu-i venea să creadă că sunt virgin şi rezist, dar eu mă concentram crezând că aşa trebuie, până când mi-a zis că femeia se plictiseşte şi apoi îmi spune 'te rog, poţi să te grăbeşti că e soţul meu jos' moment în care de frică cred mai mult decât de plăcere... am terminat. Oricum, reţin că nu am fost rapid, ci am rezistat. Iau un punct pentru asta?", a povestit Vladimir Drăghia pentru profadesex.ro.
Chiar dacă nu şi-a găsit încă sufletul pereche, Vladimir Drăghia a declarat că a fost şi este onest în toate relaţiile în care a fost implicat.
"Da, am iubit în toate, dar nu îmi place să cred că m-am aruncat cu capul înainte. Când zici aşa, pare că deja te aştepţi la un risc. Eu nu risc nimic în iubire, în toate relaţiile mele am fost onest, sunt onest de la început. Nu iubesc gândindu-mă la riscuri, ce simt asta fac, aşa iubesc. Poate nu este sănătoasă poziţia mea, dar aşa sunt eu, onest şi sincer de la început", a mai spus actorul.
"Prima noapte de amor? La curve, şi a doua şi a treia... patru, cinci. Apoi am iubit. Mi-amintesc că prima mea temere legată de sex era să nu îmi dau drumul repede şi mă concentram făceam ce puteam să nu îmi dau drumul. Cu târfa ţin minte că am stat cred o jumătate de oră, ei nu-i venea să creadă că sunt virgin şi rezist, dar eu mă concentram crezând că aşa trebuie, până când mi-a zis că femeia se plictiseşte şi apoi îmi spune 'te rog, poţi să te grăbeşti că e soţul meu jos' moment în care de frică cred mai mult decât de plăcere... am terminat. Oricum, reţin că nu am fost rapid, ci am rezistat. Iau un punct pentru asta?", a povestit Vladimir