Sorin Blejnar poate părăsi ţara, după ce Curtea de Apel Bucureşti (CAB) a admis, miercuri, cererea fostului şef al ANAF de ridicare a acestei măsuri de interdicţie impuse de procurorii anticorupţie, într-un dosar în care el este urmărit penal pentru complicitate la evaziune fiscală şi sprijinire a unui grup infracţional organizat, informează Agerpres.
Magistraţii CAB au respins, pe 8 octombrie, o cerere similară a fostului şef al Vămilor, Viorel Comăniţă, iar acesta a rămas cu interdicţia de a părăsi ţara pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 4 octombrie.
Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) au decis, pe 5 septembrie, prelungirea cu 30 de zile a măsurii interdicţiei de a părăsi ţara dispusă în cazul fostului şef al ANAF, Sorin Blejnar, şi fostului şef al Vămilor, Viorel Comăniţă, cercetaţi penal într-un dosar de evaziune fiscală.
Potrivit DNA, în perioada mai 2011- iulie 2012, Sorin Blejnar, fost şef al ANAF, a acordat sprijin unui grup infracţional organizat care a iniţiat un amplu mecanism evazionist vizând sustragerea de la plata accizelor aferente a unor cantităţi de motorină comercializate pe piaţa internă sub denumirea unor produse petroliere inferioare.
"Procurorii DNA au început urmărirea penală faţă de Sorin Blejnar, fost preşedinte al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), în sarcina căruia s-au reţinut infracţiunile de complicitate la evaziune fiscală şi sprijinire a unui grup infracţional organizat. În rezoluţia de începere a urmăririi penale, procurorii au reţinut că există indicii că în perioada mai 2011-iulie 2012, învinuitul Blejnar a acordat sprijin grupului infracţional organizat care a iniţiat un amplu mecanism evazionist vizând sustragerea de la plata accizelor aferente a unor cantităţi de motorină comercializate pe piaţa internă sub denumirea unor produse petroliere i