Cea de-a VII-a ediţie a Festivalului Internaţional de Muzică de Cameră SoNoRo se desfaşoară anul acesta între 9 şi 25 noiembrie, sub tema „Love unlimited”.
Concerte intitulate sugestiv „El Amor y la Muerte”, „From Russia with Love”, „I’ve got a Crush on You”, „Hallelujah Junction”, „Despre dragoste şi alţi demoni” sau „Fata şi moartea” vor avea loc în Palatul Cotroceni, Palatul Cercului Militar Naţional, Palatul Bragadiru, Ateneul Român, ArCuB, Institutul Cultural Român, Muzeul Naţional de Artă al României, Catedrala Sf. Iosif, Banca Naţională a României (Bucureşti), Biblioteca “Mihai Eminescu” (Iaşi), Muzeul de Artă - Palatul Baroc (Timişoara), Universitatea Babeş-Bolyai, Bastionul Croitorilor şi Club Diesel (Cluj).
Din programul festivalului nu vor lipsi piesele unor compozitori consacraţi precum Johannes Brahms, Franz Liszt, Antonín Dvořák, Franz Schubert, Piotr Ilici Tchaikovski, Robert Schumann, dar şi creaţii ale compozitorilor moderni ca Eric Satie, John Cage, George Gershwin, Astor Piazzolla sau Karol Szymanowski.
Printre cei peste 20 de artişti de renume internaţional care vor urca în luna noiembrie pe scenele festivalului se numără: Konstantin Lifschitz, Joanna McGregor, Diana Ketler, Oliver Schnyder (pian), Alina Pogostkina, Andrej Bielow, Alexander Sitkovetsky, Erik Schumann (vioară), Răzvan Popovici, Lars Anders Tomter (violă), Monika Leskovar, Boris Adrianov, Bernhard Naoki Hedenborg, Bjørg Lewis (violoncel), Reto Bieri (clarinet), Cvartetul Szymanowski şi Cvartetul Rastrelli.
„Nu cred că există o tematica mai substanţiala pentru planificarea unui festival decât iubirea. Am încercat ca, atât repertoriul ales, cât şi activităţile conexe concertelor, produsele adiacente şi surprizele festivalului să creeze un tot unitar, cât mai bogat şi revelator pentru publicul nostru. Sunt fericit că vom avea din nou ocazia, pentru a şapt