Deși i s-ar fi cuvenit o atenție specială, informația că Eric Abidal s-a folosit prima oară de minge după transplant, vezi fotografia de mai jos, a trecut aproape neobservată. Inclusiv în Gazeta de miercuri, ştirea a ocupat doar 12 rînduri.
Cu siguranță că vă e cunoscută istoria internaționalului francez al Barcelonei, născut la Lyon pe 11 septembrie 1979. În 2011, an în care specialiștii l-au desemnat cel mai bun fundaș din Primera Division, acestuia i s-a descoperit o tumoră la ficat și, pe 17 martie, a fost supus unei intervenții chirurgicale. S-a restabilit însă rapid, medicii fiind convinși că a cîștigat meciul cu boala și cu destinul. Pe 28 mai, a contribuit ca integralist la triumful blaugrana în Champions League, 3-1 în finala cu Manchester United.
Din păcate însă, răul s-a întors. S-a anunțat oficial, pe 15 martie 2012, că au apărut complicații și că a devenit necesar, sine qua non, un transplant. Operația a avut loc pe 10 aprilie, iar jucătorul a părăsit spitalul după 6 săptămîni. Se punea problema ca Abidal să scape, nu să mai intre vreodată pe terenul de fotbal. Cînd el a anunțat că nu capitulează, doctorii l-au privit cu indulgență și abia s-au abținut să nu rîdă. Unul a gîndit cu voce tare: “n-a jucat nimeni cu ficatul altuia și nici nu va juca!”.
Abidal însă n-a dezarmat. Și-a reluat treptat pregătirea fizică, mai întîi în sală, apoi în aer liber. Sub supravegherea unui fizioterapeut, a avansat de la alergări ușoare la urcări pe pantele Alpilor și, de cîteva zile, la jonglerii cu balonul. Într-un moment în care se vehiculează din ce în ce mai serios varianta revenirii lui la Barcelona, francezul continuă să strîngă din dinți și să viseze cu ochii deschiși. Luptă cu boala și, bătălie încă mai grea, cu el însuși, cu propriile-i limite.
Impresionați, asistăm la o tulburătoare demonstrație de forță interioară, oferită de un
