Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a precizat, miercuri, la memorialul victimelor Holocaustului din România, că statul român a promovat politici antisemite şi rasiste într-un moment tulbure al istoriei şi că abordarea acestui subiect a fost evitată de regimul comunist.
"Cu profundă consideraţie şi adâncă pioşenie faţă de suferinţa celor care au căzut victime ale Holocaustului, mă adresez astăzi dumneavoastră pentru a aduce omagiu tuturor celor care au suferit de pe urma politicilor discriminatorii, antisemite şi rasiste, promovate de statul român într-un moment tulbure al istoriei noastre naţionale. Holocaustul a reprezentat una dintre probleme grave ale istoriei, a cărei abordare a fost evitată atât în timpul regimului communist, cât şi în primii ani de după Revoluţia din 1989. Uneori s-a căutat escamotarea faptelor, alteori s-a distorsionat adevărul", a precizat Zgonea.
El a susţinut că asumarea trecutului propriu, cu bune sau rele, nu este doar un excerciţiu de onestitate ci, deopotrivă, o dovadă a conştiinţei democratice şi a responsabilităţii conducerii statului român, relatează Mediafax.
Zgonea a admis că statul român, într-unul din momentele de cumpănă ale istoriei sale, nu a reuşit să se ridice la înălţimea misiunii lui esenţiale - aceea de a asigura securitatea tuturor cetăţenilor săi, indiferent de originea etnică - şi a subliniat că momentul comemorativ de miercuri se înscrie între eforturile societăţii româneşti de recuperare a memoriei şi de asumare a responsabilităţilor trecutului, în acord cu valorile morale şi politice care stau la baza statutului de ţară democratică.
"Istoria nu poate fi recuperată decât atunci când întreaga naţiune este conştientă de eroarea Holocaustului, când recunoaşte existenţa acestui act îndreptat împotriva evreilor, cu credinţa că el nu mai poate fi repetat", a spus Zgonea.
El