* în ultimele zile, lacul sărat de lângă Movila Miresii a căpătat o nuanţă sângerie * fenomenul este cauzat de descompunerea crustaceelor care trăiesc în apa sărată * numărul uriaş al acestor vietăţi nu doar colorează apa în roşu, ci sporesc calităţile terapeutice ale lacului respectiv * în ciuda faptului că literatura de specialitate desemnează lacul Movila Miresii ca fiind unul dintre cele mai bune din Europa, din punctul de vedere al concentraţiei de sulf şi cloruri, calităţile sale nu sunt exploatate în niciun fel * de ani de zile, autorităţile locale şi judeţene promit că vor pune bazele unei staţiuni balneare, însă până acum promisiunile au rămas doar vorbe în vânt
Cine a circulat, zilele trecute, pe drumul naţional 22 Brăila - Râmnicu Sărat a avut ocazia să observe culoarea nefiresc de roşie a lacului cu apă sărată de lângă comuna Movila Miresii. În funcţie de momentul zilei, respectiv de felul cum bătea lumina soarelui, luciul de apă căpăta o nuanţă sângerie, de parcă o armată de soldaţi şi-ar fi spălat acolo rănile după o bătălie cu săbii şi pistoale. La baza fenomenului nu stă, însă, nimic mitologic sau paranormal. Potrivit specialiştilor, tenta roşiatică este dată de procesul de degradare a Artemiei Salinas, crustaceul care se găseşte şi în Lacul Sărat de lângă Brăila şi care, în această perioadă a anului, prin descompunere, îmbogăţeşte nămolul cu iod şi alte substanţe benefice în diverse terapii. Se pare că, în ceea ce priveşte lacul Movila Miresii, fenomenul este şi mai intens în acestă toamnă, dat fiind nivelul scăzut al apei, cauzat de seceta prelungită. Cu alte cuvinte, cu cât e mai roşie apa, cu atât concentraţia de substanţe e mai mare, iar nămolul are proprietăţi terapeutice sporite. De altfel, literatura de specialitate desemnează lacul Movila Miresii ca fiind unul dintre cele mai bogate în sulf şi cloruri din Europa, depăşind cu m