Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Acţionarii "Cocor" au aprobat studiul privind dezmembrarea magazinului

Publicat in Bursa, miercuri 10 octombrie 2012 ·

Adunarea Generală Extraordinară a Acţionarilor (AGEA) "Cocor" a aprobat elaborarea unui studiu privind posibilitatea ca centrul comercial să fie dezmembrat, iar suprafeţele comerciale utile să fie vândute către chiriaşi, precum şi către alte persoane interesate, la un preţ minim de 5.000 euro/mp, se arată într-un comunicat remis Bursei de Valori Bucureşti (BVB). Preţul de vânzare ar urma să depăşească 50.000 euro/mp, pentru suprafeţe mai mici, potrivit comu-nicatului.

De asemenea, acţionarii au ratificat decizia Consiliului de Administraţie să încheie două antecontracte de vânzare a două spaţii comerciale, în valoare de două milioane euro, respectiv 1,9 mili-oane euro. Pentru primul spaţiu, cumpărătorul urmează să achite un avans de 174.025 euro şi să plătească restul în treizeci şi trei de rate lunare a câte 58.009 euro, în timp ce, pentru al doilea, avansul va fi de 158.359 euro, iar cele 33 rate lunare, de 52.777 euro, se mai arată în comunicat.

Iniţial, în adunarea acţionarilor programată pentru 8 şi 9 octombrie era programată ratificarea deciziei Consiliului de Administraţie (CA) al "Cocor" să încheie două antecontracte de vânzare a două spaţii comerciale, în valoare de 2,1 milioane euro, respectiv 1,9 milioane euro. Ulterior, la solicitarea lui Aurel Beşliu şi a companiei "Turn-over ABC", acţionari ai companiei, CA "Cocor" a decis să introducă pe ordinea de zi elaborarea studiului în cauză.

Acţionarii "Cocor" şi-au dat, în luna iulie, acordul pentru scoaterea la vânzare, pentru 50 milioane euro, a magazinului Cocor, alături de alte clădiri ale societăţii.

Mişcarea vine în urma aprobării strategiei de restructurare a societăţii propusă de CA, în sensul valorificării de active în condiţii avantajoase pentru societate în scopul rambursării totale sau parţiale a creditului sau refinanţarea parţială sau totală prin sistemul bancar, instituţii

Articolul in Bursa >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SuperLiga: Dinamo, doar remiză cu FC Botoșani. Un gol al „câinilor” a fost anulat

HotNews acum 6 ore
Dinamo Bucureești și FC Botoșani au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat luni, pe stadionul „Arcul de Triumf”, în etapa a doua din SuperLiga. Dinamo – FC Botoșani 0-0 Toate ocaziile din prima repriză le-au aparținut „câiniilor”: Musi (‘5

Emisiunile zilei marţi, 22 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 6 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 11 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

Video A murit actorul Malcolm-Jamal Warner, Theo din „The Cosby Show”. S-a înecat în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica

Adevarul acum 5 ore
Malcolm-Jamal Warner, actorul cunoscut mai ales pentru rolul Theo Huxtable din serialul The Cosby Show, a murit. Warner, care avea 54 de ani, s-a înecat duminică, în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica.

Percheziții pe scară largă în rândul agenției anticorupție din Ucraina. SBU vânează „cârtițe” ale Rusiei

HotNews acum 5 ore
Serviciile de securitate ucrainene au arestat luni mai mulți oficiali din principala agenție anticorupție a țării și au efectuat zeci de percheziții, într-o acțiune pe care instituția vizată o consideră exagerată și care, potrivit acesteia, i-a bloc

Ilie Bolojan: „Cât timp voi fi premierul României, voi căuta nu să creez FALII în COALIȚIE”

Gandul acum 7 ore
Premierul Ilie Bolojan este ferm convins că actuala Colaliție nu este una de conjunctură și va trece testul politic, inclusiv pe pachetul doi posibil asumat. Pe timpul mandatului său, Premierul promite să nu creeze noi falii între PNL și PSD, în spe

Programul SGR-RetuRO se va extinde. Ministrul Mediului a anunțat noile ambalaje care vor intra pe listă

Adevarul acum 5 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat că analizează extinderea Sistemului de Garanție-Returnare (SGR) și la alte tipuri de ambalaje, precum borcanele sau cartoanele de lapte.

CNAIR impune restricții de tonaj în șase județe din cauza caniculei

HotNews acum 12 ore
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anunță că, marți, 22 iulie, vor fi instituite restricții de circulație pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, între orele 12:00 și 20:00, în j

Ilie Bolojan spune că doar 35% dintre proiectele programului Anghel Saligny ar urma să continue: „Am cheltuit mai mult decât ne-am angajat”

Adevarul acum 8 ore
Premierul Ilie Bolojan a explicat că doar 35% dintre proiectele pe Anghel Saligny ar urma să continue în acest an. Autoritățile și constructorii au fost anunțați să-și pună lucrările în siguranță.

Datoria publică a României a depăşit pragul psihologic de 1.000 de miliarde de lei

Ziarul Financiar acum 5 ore
♦ În doar primele patru luni din an, datoria publică a depăşit pragul psihologic de 1.000 mld. lei. Datoria publică a sărit, în aprilie, de 1.000 mld. lei, potrivit datelor Finanţelor publicate ieri. Nu este de mirare. Deficitul bugetar, care a atin

Vremea

București
acum

22°
mar.

22°/40°
mie.

24°/37°
joi

21°/39°
vin.

23°/41°
Iasi
acum

21°
mar.

20°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/36°
vin.

20°/38°
Constanta
acum

21°
mar.

21°/37°
mie.

23°/27°
joi

24°/28°
vin.

22°/29°
Cluj-Napoca
acum

19°
mar.

19°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

22°
mar.

21°/33°
mie.

21°/35°
joi

22°/39°
vin.

22°/39°