Ce puteam face ca să evităm ca fondurile noastre europene să intre în faliment chiar înainte de a decola, împotmolind rata de absorbţie, şi pe cîştigătorii care descoperă acum că riscă să pună din buzunar tot ce au cheltuit? E greu în cîteva cuvinte să explici cum am ajuns noi sub Bulgaria la acest capitol decisiv pentru dezvoltarea noastră şi într-un moment economic în care asta era alternativa la căderea investiţiilor străine de la 8 miliarde de euro în 2008 la 1,9 mld. euro în 2011. Văd că premierul Ponta a pus subiectul pe lista de bombe lăsate moştenire de regimul precedent la punctul patru. Ar trebui să fie primul!

Ne aşteptam să fie un an de recuperare a ritumului absorbţiei la fonduri europene, mai ales pe seama unor bugete mari la proiecte de infrastructură (unde dacă reuşeşti să cheltuieşti mult, rata creşte- pe înţelesul tuturor, fără ca neapărat obiectivele atinse să fi fost cele juste). E clar însă că nu va fi aşa, auditurile au dus la întreruperea şi suspendarea plăţilor în mai multe programe esenţiale. Creşterea absorbţiei de fonduri europene ar trebui să fie prioritatea zero a Guvernului şi înainte, şi după noiembrie, oricine ar fi la guvernare. În cinci ani şi jumătate de când UE a pus la dispoziţie cele 19,6 mld. euro prin intermediul celor 7 programe finanţate din fondurile structurale, România nu a reuşit să absoarbă decât cca 2 mld. Euro, deci aproximativ 9 %, în condiţiile în care peste jumătate din totalul banilor europeni pe acest ciclu ar trebui să fie deja în puşculiţa noastră. Ce se întîmplă e contrariul, în fiecare zi auzim de plăţi suspendate şi rambursări anulate. Cineva plăteşte tot ce nu s-a cheltuit şi administrat ca lumea, de la celebrul meci ai lui Bute organizat de Elena Udrea, care nu putea fi decontat şi nici nu a fost, pînă la diverse alocări de către primării rurale, pentru care sumele astea sînt bani serioşi, care tr