Moftul Ecaterinei Andronescu, ministrul Educației, de a amâna începerea anului școlar cu o săptămână, îi va costa scump pe elevi. În loc să petreacă sărbătorile pascale în tihnă, așa cum s-au obișnuit de ani de zile, copiii vor trebui să se reîntoarcă la ore chiar din a treia zi de Paște. Sursa: CODRIN PRISECARIU
Pentru că a ținut morțiș ca elevii să intre la cursuri pe 17 septembrie, cu o săptămână mai târziu decât în ceilalți ani, Andronescu a trebuit să regândească în întregime structura anului școlar. În urma calculelor făcute la Ministerul Educației, peste trei milioane de copii s-au trezit fără tradiționala vacanța de Paște. Micuții vor avea parte de o singură săptămână liberă, în perioada 6-14 aprilie, considerată a fi vacanța de primăvară, dar nu și în de Paște, care cade în 2013 pe data de 5 mai.
Reprezentanții ministerului spun că nu e nimic în neregulă cu structura anului școlar 2012-2013. Potrivit acestora, faptul că vacanța de primăvară era, în trecut, programată în perioada Paștelui, este doar o coincidență și nu o tradiție bătută în cuie. Mai mult, spun ei, copiii se vor bucura de prima și a doua zi de Paște (duminică-5 mai; luni-6 mai) două zile libere prevăzute de lege.