Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vila Noël – o casă franceză la București, dedicată cercetării în Științe Sociale în Europa Centrală și de Est

Publicat in rfi, miercuri 10 octombrie 2012 ·

Proiectul care a câștigat prestigiosul premiu Louis D al Academiei Franceze, în valoare de 750.000 de euro, va transforma Vila Noël, fost sediu al Serviciului de cooperare al Ambasadei Franței în România, într-un spațiu de excelență pentru studiul științelor sociale francofone : Centrul Regional FRancofon de Studii Avansate în Științe Sociale (CeReFREA).

Inițiatorii acestui proiect de mare amploare sunt Universitatea din București, Institutul Francez din România, New Europe College București și Noua Universitate Bulgară. Imobilul e situat pe str. Emile Zola nr.6 (Piața Dorobanți).

Ambasadorul Franței în România, Philippe Gustin, va preda cheile imobilului rectorului Universității din București, Mircea Dumitru, în ziua de 18 octombrie, de la ora 11, în prezența Ministrei Educației, Ecaterina Andronescu. Cu ocazia acestei ceremonii va fi ratificat și Acordul de echivalare între guvernele francez și român pentru recunoașterea diplomelor și perioadelor de studii în învățământul superior.

« În paralel cu noul liceu francez, CeReFREA reprezintă un instrument eficient pentru perenizarea francofoniei, care va asigura pentru mai mulți ani înflorirea gândirii francofone în științele umaniste și sociale în toată Europa centrală și orientală», a declarat dl. Stanislas Pierret, Consilier de cooperare, Director al Institutului Francez din România.

Misiunea CeReFREA este aceea de a dezvolta programe autonome de cercetare, de a pune un spațiu la dispoziția cercetătorilor, doctoranzilor și post-doctoranzilor din domeniu și de a anima rețeaua de științe social-umane prin organizarea de conferințe, evenimente științifice, seminarii și programe de cercetare.

Actorii instituționali implicați în crearea și activitățile centrului CeReFREA sunt Universitatea din București (UB), prin intermediul Facultății de Științe Politice (FSP), Noii Școli doctorale f

Articolul in rfi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

NEWS ALERT | Dezastru aviatic în Coreea de Sud

Wall-Street.ro acum 19 minute
Un avion din direcţia Bangkok cu 181 de persoane la bord s-a prăbuşit şi a luat foc duminică la aterizarea pe aeroportul din Muan, în sud-vestul Coreei de Sud, făcând cel puţin 96 de morţi, notează CNN. Mai mulţi pasageri au fost scoşi de pompieri p

Încă o tragedie aviatică pe final de an: Cel puțin 85 de morți în urma prăbușirii unui avion în Coreea de Sud VIDEO

Ziare.com acum o ora
Cel puţin 85 de persoane au murit într-un accident aviatic în Coreea de Sud, majoritatea pasagerilor rămaşi fiind prezumaţi morţi, potrivit departamentului de pompieri, relatează CNN, care arată că două persoane au supravieţuit. Avionul Jeju Air tra

Mii de persoane protestează în Georgia, în timp ce noul preşedinte se pregăteşte să depună jurământul

News.ro acum 2 ore
Mii de protestatari georgieni au format un lanţ uman în capitala Tbilisi, înainte de o confruntare politică, în timp ce noul preşedinte se pregăteşte să depună jurământul, relatează BBC. Inaugurarea noului preşedinte - fostul fotbalist de la Manches

Premierul israelian va fi operat de prostată. Benjamin Netanyahu a mai suferit o intervenție chirurgicală în primăvară

Ziare.com acum o ora
Premierul israelian Benjamin Netanyahu, în vârstă de 75 de ani, urmează să fie supus duminică unei operaţii de prostată, a anunţat sâmbătă, 28 decembrie, biroul său, în plin război între Israel şi mişcarea islamistă palestiniană Hamas în Fâşia Gaza.

Rusia afirmă că a dejucat complotul ucrainean de a ucide un ofiţer şi un blogger

News.ro acum 2 ore
Serviciul Federal de Securitate al Rusiei (FSB) a declarat sâmbătă că a dejucat un complot al Ucrainei de a ucide un ofiţer rus de rang înalt şi un blogger de război pro-rus cu o bombă ascunsă într-o boxă muzicală portabilă, relatează Reuters. FSB,

Verdict în cazul uciderii unei fetițe care a șocat Turcia: Mama, fratele mai mare și unchiul copilei au fost condamnați la închisoare pe viață

HotNews acum 15 minute
Un tribunal turc a condamnat sâmbătă la închisoare pe viață trei membri ai familiei unei fetițe de opt ani a cărei ucidere în provincia Diyarbakir (sud-est) a șocat țara, transmite France Presse. Trupul lui Narin Guran, dispărută de 19 zile, a fost

Gazprom va suspenda exporturile de gaz spre Republica Moldova de la 1 ianuarie

Ziua Constanta acum 10 ore
Gigantul energetic rus Gazprom a anunţat sâmbătă că va suspenda exporturile de gaz spre Republica Moldova de la 1 ianuarie, la ora 05.00 GMT, din cauza unei datorii neplătite de autorităţile de la Chişinău, relatează Reuters citat de Agerpres.ro Com

Actrița Olivia Hussey, starul din „Romeo și Julieta” a lui Zeffirelli, a murit la vârsta de 73 de ani

HotNews acum 10 ore
Actrița britanică Olivia Hussey, laureată cu un Glob de Aur pentru rolul adolescentei Julieta în filmul „Romeo și Julieta” (1968) al lui Franco Zeffirelli, a murit vineri, la vârsta de 73 de ani, a anunțat familia sa, potrivit AFP. „Olivia a fost o

Israel: Benjamin Netanyahu va fi supus duminică unei operaţii de prostată

News.ro acum 8 ore
Premierul israelian Benjamin Netanyahu, în vârstă de 75 de ani, urmează să fie supus duminică unei operaţii de prostată, a anunţat sâmbătă biroul său, în plin război între Israel şi mişcarea islamistă palestiniană Hamas în Fâşia Gaza. Netanyahu a fo

Premierul Republicii Moldova: Rusia foloseşte energia ca armă politică

News.ro acum 11 ore
Prim-ministrul Republicii Moldova, Dorin Recean, a declarat că Rusia foloseşte energia drept „armă politică” după ce concernul rusesc Gazprom a anunţat că opreşte livrările de gaz pentru regiunea transnistreană. Premierul a mai menţionat că Republic

Vremea

București
acum

dum.

2°/5°
lun.

1°/7°
mar.

2°/8°
mie.

3°/9°
Iasi
acum

dum.

0°/5°
lun.

1°/6°
mar.

2°/9°
mie.

2°/10°
Constanta
acum

dum.

1°/5°
lun.

2°/6°
mar.

3°/9°
mie.

5°/11°
Cluj-Napoca
acum

-4°
dum.

-4°/5°
lun.

1°/5°
mar.

-0°/5°
mie.

0°/6°
Timisoara
acum

-1°
dum.

-1°/5°
lun.

0°/5°
mar.

0°/6°
mie.

1°/7°