* discuţiile vor avea loc mâine, după vizionarea filmului "Un eveniment fericit" * proiectul de educaţie cinematografică aparţine Asociaţiei "Macondo"
Colegiul "Murgoci" găzduieşte mâine primul proiect de educaţie cinematografică adresat elevilor, "Cinema-edu", realizat de Asociaţia "Macondo" şi promovat la nivel naţional.
Proiectul constă în vizionarea filmului "Un eveniment fericit", care tratează cu umor, naturaleţe şi seriozitate subiecte tabu în societatea nostră, maternitatea şi senzualitatea. Este prezentată povestea naşterii unui copil într-un cuplu tânăr, dintr-o perspectivă complet nouă, sensibilă, inovatoare şi accesibilă. După vizionare urmează discuţii cu elevii. Organizatorii spun că prin acest proiect şi-au propus să abordeze teme ca responsabilitatea în relaţia de cuplu, protecţia împotriva bolilor cu transmitere sexuală şi a sarcinilor nedorite. Se va discuta şi despre maternitate, despre modul în care relaţia celor doi părinţi se schimbă odată cu apariţia copilului, dinamica relaţiilor intrafamiliale, raportul căsnicie-carieră şi felul în care acesta se schimbă la apariţia celui de-al treilea membru în familie. La finalul discuţiilor, elevii vor primi mici surprize oferite de "Durex".
Proiectul "Cinema-edu", primul proiect de educaţie cinematografică adresat elevilor, este conceput şi implementat la nivel naţional de Asociaţia Culturală "Macondo".
* discuţiile vor avea loc mâine, după vizionarea filmului "Un eveniment fericit" * proiectul de educaţie cinematografică aparţine Asociaţiei "Macondo"
Colegiul "Murgoci" găzduieşte mâine primul proiect de educaţie cinematografică adresat elevilor, "Cinema-edu", realizat de Asociaţia "Macondo" şi promovat la nivel naţional.
Proiectul constă în vizionarea filmului "Un eveniment fericit", care tratează cu umor, naturaleţe şi seriozitate su