Președintele Federației Române de Fotbal, Mircea Sandu, a dezvăluit miercuri care este obiectivul pe care tricolorii îl au pentru partida cu Turcia.
“Ca să avem o șansă a calificării, trebuie să facem minim 22 de puncte pentru locul doi. Dacă luăm trei puncte cu Turcia, i-am băgat la fund. Cu un punct, nu stăm rău! Mai apoi vedem ce se întâmplă cu Olanda, dar cu Turcia trebuie să luăm cel puțin un punct”, a spus Mircea Sandu.
Șeful FRF a menționat că are așteptări mari în această partidă de la Gabi Torje.
“Mutu nu a prea jucat, dar Torje a început să joace și să sperăm că-l ține avântul patriotic”, a mai spus Sandu.
Howard Webb ne arbitrează cu turcii
Partida dintre echipa naţională a Turciei şi reprezentativa României, din grupa D a preliminariilor pentru Cupa Mondială din 2014, va fi condusă de o brigadă de arbitri din Anglia, avându-l la centru pe Howard Webb, a anunţat, miercuri, site-ul oficial al FIFA.
Webb va fi ajutat de asistenţii Michael Mullarkey şi Darren Cann, arbitru de rezervă fiind desemnat Andre Marriner.
Partida cu Turcia va avea loc vineri, 12 octombrie, de la ora 20:30, pe stadionul Sukru Saracoglu din Istanbul, în timp ce întâlnirea cu Olanda este programată marţi, 16 octombrie, de la ora 21:00, pe Arena Naţională din București.
Turcii ne tratează cu respect
Mijlocaşul Arda Turan (Atletico Madrid) a declarat că echipa Turciei nu va avea o misiune uşoară în meciul de vineri cu România, din preliminariile CM-2014, pe care nu trebuie să-l piardă, dar că o eventuală înfrângere nu ar însemna sfârşitul lumii.
“Am fi fericiţi să luăm toate cele şase puncte din dubla cu România şi Ungaria, două victorii ar fi foarte bune. În special meciul de vineri cu România va fi unul pe care nu avem voie să-l pierdem. E important să nu pierdem niciun meci, ar putea conta în economia grupei, iar două