Demonstraţiile prilejuite de vizita cancelarului german în Grecia arată cât de uşor poate aluneca Europa în tipare de gândire şi reflexe învechite atunci când esenţa integrării europene – bunăstarea pentru toţi – nu mai funcţionează ca în teorie.

Tot în presa internaţională de azi: Romney îşi confirmă avansul în sondaje (Le Monde) / Nu e numai despre noi (New York Times)

Aşa n-a fost primită Angela Merkel nicăieri într-o vizită oficială: cu onoruri militare, dar şi cu steaguri cu zvastica în acelaşi timp. Nu ar trebui supraestimate acţiunile de protest, s-a spus atât la Atena cât şi la Berlin înaintea vizitei. În fond, niciuna din ţări nu are vreun interes să tensioneze şi mai mult relaţiile bilaterale. Deplasarea lui Merkel s-a dorit un gest de bunăvoinţă, un semnal că Republica Federală nu a scos Grecia din calculele europene. Dacă gândurile de simpatie ale doamnei cancelar au ajuns la urechile demonstranţilor e, desigur, incert. Cert e în schimb, între timp, că Grecia nu a îndeplinit nici măcar o părticică din angajamentele asumate faţă de creditorii internaţionali şi că, în asemenea condiţii, banii nu mai pot curge fără niciun fel de garanţie. Şi devine evident că a aplica măsurile cerute Atenei e din ce în ce mai greu.

Şocul de adaptare al unei ţări care a trăit pe picior mare atâta amar de vreme este enorm şi va fi greu de surmontat. Iar luminiţa de la capătul tunelului nu va fi văzută de greci decât în momentul în care vor accepta că nu „Al Patrulea Reich” e de vină pentru situaţia în care ţara e acum. Protestele arată cât de greu e să ne considerăm europeni atunci când bunăstarea dispare. Grecilor le merge mult mai rău decât oamenilor din ţările bogate care le furnizează asistenţă financiară. Dar şi în aceste state începe să încolţească următoarea întrebare: De ce ar trebui să depună eforturi de ajutorare a ţărilor în dificultate dacă