Secretarul general al ONU Ban Ki-moon l-a numit emisar special pentru Sahel pe fostul şef al guvernului italian Romano Prodi, a anunţat, marţi, purtãtorul de cuvânt al ONU Martin Nesirky, citat de AFP.
Prodi va fi responsabil pentru 'coordonarea eforturilor ONU de a pune la punct şi aplica o strategie regionalã integratã pentru Sahel', o regiune ce cunoaşte enorme probleme umanitare şi de securitate. El se va consulta cu ţãrile din regiune şi organizaţiile regionale, a explicat Nesirky.
Prodi va trebui de asemenea 'sã încurajeze, sã sprijine şi sã coordoneze angajamentul internaţional de a sprijini eforturile ţãrilor din Sahel pentru a soluţiona aceastã crizã complexã, inclusiv concentrându-se iniţial pe Mali', al cãrui nord este controlat de islamişti extremişti.
Decizia de principiu de a numi un reprezentant special pentru Sahel a fost luatã la o reuniune la înalt nivel privind situaţia din aceastã regiune şi Mali, desfãşuratã pe marginea Adunãrii Generale a ONU de la sfârşitul lunii septembrie, dar niciun nume nu fusese anunţat.
Romano Prodi,în vârstă de 72 de ani, a fost şeful guvernului italian între 1996 şi 1998, apoi din 2006 pânã în 2008. El a prezidat, de asemenea, Comisia Europeanã din 1999 pânã în 2004.
Bamako şi vecinii sãi din Africa de Vest doresc ca ONU sã aprobe o intervenţie militarã panafricanã pentru a recâştiga nordul Mali, controlat de islamişti. Franţa vrea sã treacã rapid prin Consiliul de Securitate o rezoluţie pentru a pregãti terenul pentru aceastã undã verde a ONU