Ziua Holocastului din România va fi comemorată astăzi, 10 octombrie, de la ora 12.00, la Templul Evreiesc din Braşov (str. Poarta Șchei nr. 29).
Evenimentul e organizat de Comunitatea Evreilor Braşov în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Braşov, sub patronajul Prefecturii Braşov. România comemorează Ziua Holocaustului, la nivel naţional, începând cu anul 2004, la recomandarea Comisiei internaţionale pentru studierea consecinţelor Holocaustului în România şi a Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România.
Marcarea acestui moment reprezintă doar unul dintre eforturile societăţii româneşti de a menţine vie memoria victimelor Holocaustului şi de a preveni, prin asumarea lucidă a rănilor trecutului şi educarea tinerei generaţii în spiritul înţelegerii şi respectului faţă de celălalt, reeditarea crimelor şi persecuţiilor animate de ură şi intoleranţă.
Preşedintele Comunităţii Evreilor din Braşov, Tiberiu Roth, spunea, cu timp în urmă, că Holocaustul nu s-ar fi întâmplat dacă oamenii nu erau indiferenţi. Din păcate, în acele momente, multe state europene au ales să închidă ochii.
Ziua Holocastului din România va fi comemorată astăzi, 10 octombrie, de la ora 12.00, la Templul Evreiesc din Braşov (str. Poarta Șchei nr. 29).
Evenimentul e organizat de Comunitatea Evreilor Braşov în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Braşov, sub patronajul Prefecturii Braşov. România comemorează Ziua Holocaustului, la nivel naţional, începând cu anul 2004, la recomandarea Comisiei internaţionale pentru studierea consecinţelor Holocaustului în România şi a Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România.
Marcarea acestui moment reprezintă doar unul dintre eforturile societăţii româneşti de a menţine vie memoria victimelor Holocaustului şi de a preveni, prin asumarea lucidă a rănilor trecutului şi educarea tinerei generaţii în spiritul înţel