Primar adevărat şi politician veritabil, aşa îl pot califica necunoscătorii pe Marian Rotaru, primarul de Leleşti. Lucrurile stau întocmai doar în expunerile publice numai că, de cele mai multe ori, aparenţele înşeală. Obişnuiţi cu el mai tot timpul vocal, colegii de partid s-au învăţat şi cu atacurile acestuia, orientate în funcţie de oportunităţi, de aceea aproape că nici nu-l mai bagă în seamă.

De ceva vreme, notoriul Rotaru se vrea parlamentar şi le cere şefilor PSD să-l excludă din partid pentru a putea candida. Caţavencu de Leleşti a început ofensiva demagogică cu ceva timp în urmă şi a atins apogeul acesteia în ultimul interviu acordat presei: „E un fel de stat în stat în politică şi asta e rău pentru cetăţenii de rând, pentru că vedem că o ducem din ce în ce mai bine”. Expozeul de politician veritabil m-a făcut să lăcrimez un pic. Nu-i aşa că-i tare? Câte mii de neuroni o fi ucis Rotaru pentru a da naştere unei reale axiome? Cu asta a surclasat clar celebra cugetare „Să fie bine ca să nu fie rău”.

Primarul se cere insistent afară din partid pentru a candida la ce nici măcar el nu ştie exact. Din păcate, singurele opţiuni sunt deputat ori senator. Nu vreau să mă lansez io în previziuni privind scorul pe care l-ar putea avea Rotaru în urma scrutinului din decembrie, pentru că postul de Oracol de Leleşti e deja ocupat de un alt parlamentar, vizibil tot pe „sticlă” sau la radio mai mult decât în Parlament, însă o spun chiar unii colegi de partid ai primarului, care au făcut ceva sondaje în perioada asta – un pic peste 1%. Cam la atât se ridică notorietatea lui Rotaru. La un calcul matematic simplu, procentajul reprezintă alegătorii din Leleşti şi două alei dintre blocuri din Tg-Jiu. Încă o dată, nu spun eu asta, pentru că nu am făcut sondaje, dar dacă lucrurile stau aşa, Rotaru joacă la două capete în cel mai perfid mod. Adică să candideze din pozi