Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ambulanţele, la control

Publicat in Monitorul de Vrancea, joi 11 octombrie 2012 ·

Se anunţă controale ample la ambulanţele din trafic. Autosanitarele din cadrul Serviciului de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Vrancea ar putea fi verificate, în perioada următoare, de o comisie mixtă formată din reprezentanţi ai Ministerului Sănătăţii, Direcţiei de Sănătate Publică Vrancea şi Poliţiei Rutiere. Această amplă acţiune de control a fost anunţată, miercuri, în cadrul unei videoconferinţe la care au participat subsecretarul de stat în Ministerul Sănătăţii, Raed Arafat, şefii serviciilor de ambulanţă din întreaga ţară, dar şi managerii spitalelor care au în structură unităţi de primire a urgenţelor. Asta după ce, în perioada 20 septembrie – 5 octombrie, o echipă mixtă de control a verificat ambulanţele din opt judeţe, mai exact din Braşov, Brăila, Cluj, Ialomiţa, Tulcea, Galaţi, Mureş şi din municipiul Bucureşti.

În urma acţiunii de control au fost depistate numeroase nereguli, cum ar fi nepurtarea centurii de siguranţă de către echipajul medical, dar şi de către pacienţi, folosirea abuzivă a semnalelor acustice şi luminoase, dotarea necorespunzătoare a ambulanţelor. Acesta nereguli au fost sancţionate cu amenzi usturătoare de aproximativ 66 000 lei.

Ieri, conducerea SAJ Vrancea a demarat un nou proces de instruire a echipajelor medicale. „Comitetul director s-a întrunit pentru a face un nou proces de instruire a personalului medico-sanitar care activează în cadrul Serviciului de Ambulanţă Judeţean Vrancea. Angajţilor li se va reaminti că purtarea centurii de siguranţă este obligatorie, echipamentul de intervenţie trebuie purtat, iar semnalele acustice şi luminoase trebuie să le folosească numai în misiune şi să nu facă abuz. Raed Arafat ne-a anunţat că aceste controale vor mai dura încă o lună şi jumătate şi vor fi efectuate de către membri delegaţi din partea Ministerului Sănătăţii, Direcţiei de Sănătate Publică şi Poliţiei rutiere“, a declarat m

Articolul in Monitorul de Vrancea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Simona Halep s-a retras de la Australian Open şi Auckland. Anunţul fostului lider WTA

News.ro acum 2 ore
Simona Halep a anunţat, joi, că nu va putea participa la turneul de la Auckland şi la Australian Open, pentru care primise wild card, ea având probeme la genunchi şi umăr. Halep îşi propune să revină în circuit la turneul de la Transylvania Open, în

Victorie pentru România. Guvernul de la Kiev cere ca limba "moldovenească", o invenție sovietică, să fie înlocuită cu limba română

Ziare.com acum o ora
Cu o zi înainte de Sărbătoarea Crăciunului, pe 24 decembrie, Guvernul de la Kiev a aprobat un proiect de lege care prevede înlocuirea denumirii limba „moldovenească” cu limba „română” în lista internațională pe care Ucraina o propune în cadrul Carte

AUR a sesizat Consiliul Concurenţei cu privire la tranzacţia de vânzare a E.ON Energie România

Mediafax acum o ora
AUR solicită intervenţia urgentă a instituţiei, precum şi efectuarea unei investigaţii. Potrivit sesizării înaintate de AUR, tranzacţia ridică suspiciuni privind respectarea legislaţiei concurenţiale, precum şi implicaţii grave asupra securităţii ec

UPDATE - Prahova: DN 1, blocat în zona staţiunii Sinaia în urma unui accident în care sunt implicate 14 persoane, între care trei copii / Cinci persoane au fost rănite şi au fost transportate la spital - FOTO

News.ro acum 23 minute
Drumul Naţional 1 a fost blocat, joi după amiază, pe Valea Prahovei, în zona staţiunii Sinaia, în urma unui accident în care sunt implicate 14 persoane. Primele date arată că printre cei implicaţi sunt şi trei copii. Echipajul de descarcerare a inte

Stare de urgență în Rusia din cauza unei scurgeri de țiței provocate de două petroliere în Marea Neagră

Adevarul acum 22 minute
Rusia a declarat joi, 26 decembrie, stare de urgenţă la nivel federal din cauza unei scurgeri de ţiţei cauzate de două petroliere ruseşti în Marea Neagră, a transmis Ministerul pentru Situaţii de Urgenţă, conform Agerpres.

Premier League: Manchester City a remizat cu Everton, scor 1-1. Haaland a ratat un penalti

News.ro acum 46 minute
Formaţia Manchester City a remizat, joi, pe teren propriu, scor 1-1, cu echipa Everton, într-un meci din etapa a 18-a a campionatului Angliei. City a deschis scorul prin Bernardo Silva, în minutul 14, iar Everon a egalat în minutul 36, prin Ndiaye.

Rusia încearcă să minimalizeze speculaţii prin care este acuzată de doborârea avionului Azerbaijan Airlines în Kazahstan

News.ro acum 3 ore
Rusia şi Kazahstanul încearcă să tempereze speculaţii cu privire la cauza prăbuşirii unui avion aparţinând companiei azere Azerbaijan Airlines, iar Kremlinul cere să se aştepte rezultatul investigaţiei, după ce un oficial ucrainean din cadrul securi

Un șofer din Argeș a intrat intenționat cu mașina în 6 pietoni. Ce au descoperit polițiștii

Ziare.com acum 35 minute
Un grav accident rutier a avut loc, în judeţul Argeş, în noaptea de miercuri spre joi, 26 decembrie. Un tânăr aflat sub influența alcoolului şi posibil și a substanțelor interzise, aflat la volanul unui maşini, a pierdut controlul asupra direcţiei d

Un atac cibernetic la compania aeriană Japan Airlines provoacă întârzierea unor zboruri

News.ro acum o ora
Compania aeriană Japan Airlines (JAL) anunţă joi restabilirea sistemelor sale informatice în urma unui atac cibernetic care a provocat întârzieri ale unor zboruri şi a obligat o întrerupere temporară a vânzării de bilete, ultimul dintr-o serie de at

Alertă meteo. Avertizări de ninsoare și viscol, în a doua zi de Crăciun

Ziare.com acum 7 ore
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) anunță că joi, 26 decembrie, vremea va fi rece, cerul va avea înnorări temporare și local vor fi precipitații slabe. Acestea vor fi sub formă de ninsoare la munte. De asemenea, vor fi și intensificări pu

Vremea

București
acum

joi

2°/4°
vin.

1°/3°
sâm.

2°/5°
dum.

3°/6°
Iasi
acum

joi

0°/3°
vin.

1°/2°
sâm.

2°/4°
dum.

2°/6°
Constanta
acum

joi

2°/7°
vin.

2°/4°
sâm.

2°/5°
dum.

3°/6°
Cluj-Napoca
acum

joi

-0°/4°
vin.

1°/5°
sâm.

1°/5°
dum.

1°/6°
Timisoara
acum

joi

1°/5°
vin.

0°/5°
sâm.

-0°/4°
dum.

0°/5°