Helmuth Duckadam şi Cornel Dinu se simt bine şi ar putea fi externaţi la sfârşitul acestei săptămâni de la Spitalul de Urgenţă Floreasca, au declarat, miercuri, pentru MEDIAFAX, surse medicale.
Potrivit surselor citate, atât Helmuth Duckadam, care în 25 septembrie a fost operat pentru eliminarea unui anevrism arterial, cât şi Cornel Dinu, internat din 30 septembrie, după ce i s-a făcut rău întrucât şi-a neglijat tratamentul administrat după operaţia de by-pass coronarian la care a fost supus în urmă cu un an, s-au recuperat bine, starea lor este bună şi cel mai probabil vor fi externaţi la sfârşitul acestei săptămâni.
În 2 octombrie, Helmuth Duckadam a fost transferat de la Secţia de terapie intensivă a Spitalului Floreasca din Capitală, unde a stat după intervenţia chiurgicală, în acelaşi salon cu Cornel Dinu, "ca să-ţi ţină de urât unul altuia", declarau pentru MEDIAFAX surse medicale.
Administratorul delegat al FC Dinamo, Cornel Dinu, a fost internat, în 30 septembrie, la Spitalul Floreasca, pentru investigaţii şi reechilibrare, întrucât de mai mult zile nu îşi mai luase tratamentul. Dinu şi-a neglijat tratamentul prescris de medici, s-a deshidratat şi a acuzat stare de leşin. El a fost transportat la Spitalul de Urgenţă Floreasca din Capitală şi internat în Clinica de chirurgie cardiovasculară, după ce a acuzat o stare de rău şi a sunat la ambulanţă.
În 12 august 2011, Cornel Dinu a fost supus, la Spitalul Floreasca, unei intervenţii de by-pass coronarian. În 19 iulie 2011, administratorul delegat al FC Dinamo a făcut infarct miocardic acut, atunci fiindu-i montat un stent.
Preşedintele de onoare al FC Steaua, Helmuth Duckadam, a fost operat în 25 septembrie, pentru eliminarea cheagurilor de sânge de pe artera braţului drept şi introducerea unei grefe pe porţiunea de arteră subţiată. El a fost diagnosticat cu insuficienţă arter