Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Hidroelectrica, pusă în dificultate de „băieţii deştepţi“

Publicat in GAZETA de SUD, miercuri 10 octombrie 2012 ·

Prezent la Drobeta Turnu Severin pentru deschiderea ecluzei româneşti, care timp de un an s-a aflat în reparaţii, administratorul judiciar al Hidroelectrica, Remus Borza (foto), a spus că societatea poate avea dificultăţi şi chiar se apropie de faliment, în cazul în care Curtea de Apel Bucureşti va admite recursurile formulate de „băieţii deştepţi“ în procesul de săptămâna viitoare. Astfel, hotărârea de intrare în insolvenţă a Hidroelectrica va fi anulată, ceea ce echivalează cu repunerea părţilor în situaţia anterioară, deci a reactivării contractelor încheiate cu cei zece traderi, a menţionat administratorul judiciar.

„În probabilitatea în care săptămâna viitoare s-ar admite recursul promovat de băieţii deştepţi şi de Sindicatul de la Hidroelectrica, societatea va fi pusă într-o reală dificultate pentru că efectul imediat al admiterii recursului ar fi reactivarea acestor contracte păguboase cu «băieţii deştepţi», care au dat un tun de peste un miliard de euro în perioada 2006-2012. Ei au contracte până pe 31 decembrie 2018, pentru că unii au avut grijă să le prelungească încă din 2009 şi miza este enormă pentru ei. Ei ar câştiga sau ar pierde încă un miliard de euro. Ce înseamnă asta? Înseamnă repunerea părţilor în situaţia anterioară, înseamnă că Hidroelectrica nu a fost nici o zi în insolvenţă şi înseamnă să dăm timpul înapoi la 20 iunie şi să constatăm că Hidroelectrica are obligaţii contractuale 19,8 milioane de megawaţi sau 19,8 terawaţi. În condiţiile în care producţia pe 2012 este de doar 12 terawaţi. Asta înseamnă că Hidroelectrica va fi nevoită, ca şi anul trecut, să cumpere, să achiziţioneze deficitul de producţie de opt terawaţi la preţul pieţei, care înseamnă astăzi, din păcate, 300 de lei şi 400 de lei pe piaţa de echilibrare şi să revândă în contracte băieţilor deştepţi cu 130 de lei sau chiar mai puţin 103 lei pentru Elsid şi Electrocarbon,

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

MAE confirmă că România a luat decizia de a-i interzice accesul în țară primarului Chișinăului, Ion Ceban: „Din motive ce țin de considerente de siguranță națională”

HotNews acum 11 ore
România a dispus măsura nepermiterii intrării pe teritoriul național pentru Ion Ceban, primarul orașului Chișinău, și pentru încă doi cetățeni ai Republicii Moldova, a transmis Misterul român de Externe într-un comunicat emis după ce această informa

FCSB învinge pe Inter Club d’Escaldes în prima manșă din turul 1 preliminar al Ligii Campionilor

Mediafax acum 4 ore
FCSB a obținut o victorie clară miercuri în fața campioanei Andorrei, Inter Club d’Escaldes, scor 3-1, în prima manșă a turului 1 preliminar al UEFA Champions League. Partida s-a disputat pe stadionul Steaua, în fața a 13.080 de spectatori. Roș-alba

Alexandru Nazare, optimist: România este deja percepută ca mai stabilă şi mai credibilă. Ne dă încredere că pachetul fiscal este bine calibrat

Gandul acum 3 ore
Alexandru Nazare, ministrul Finanţelor Publice, a anunţat, miercuri seară, că o emisiune de obligaţiuni lansată pe pieţele externe a avut o cerere foarte mare, fiind una dintre cele mai mari emisiuni din ultimii ani. În opinia sa, aceasta arată că R

Calendarul moțiunii de cenzură depuse de AUR împotriva guvernului condus de Ilie Bolojan. Ultimele calcule înainte de vot

HotNews acum 9 ore
Moțiunea de cenzură împotriva guvernului Bolojan va fi dezbătută și votată luni în plenul reunit al Camera Deputaților și Senatului. 132 de parlamentari ai AUR, SOS România, POT și neafiliați au semnat moțiunea, dar pentru adoptarea ei este nevoie d

Somaţii - 10 iulie 2025

Buna ziua Brasov acum 42 minute
România Judecătoria Rupea Dos. C. nr. 198/293/2025. Somaţie. Se aduce la cunoştinţă celor interesaţi că reclamantul KADAR BELA, cu domiciliul în Racoş, str. Borbat nr. 2, com. Racoş, jud. Braşov, a solicitat Judecatoriei Braşov să se constate că a d

Dragoș Anastasiu: „Am avut zece zile să tragem frâna de mână a unei mașini care se îndrepta în zid”

HotNews acum 5 ore
Vicepremierul Dragoş Anastasiu a declarat, miercuri seară, la B1 TV, că România a avut la dispoziţie zece zile „să tragă frâna de mână a unei maşini care se îndrepta în zid”, el precizând că alternativa la măsurile fiscale ar fi fost o suferință mai

Alertă sanitară în România! Suspiciune de antrax raportată de Institutul Național de Boli Infecțioase dr. Matei Balș

Ziua Constanta acum 8 ore
Suspiciune de antrax, neconfirmată până în acest moment, raportată astăzi de către reprezentanții Institutului Național de Boli Infecțioase dr. Matei Balș din București. Cele două persoane au semnalat că au manipulat și consumat carne de oaie proven

O companie a atins pentru prima oară în istorie valoarea de 4 trilioane de dolari

HotNews acum 10 ore
Principalii indici bursieri ai Wall Street au crescut miercuri, Nvidia ajungând la o evaluare de 4.000 de miliarde de dolari, relatează Reuters. Acțiunile Nvidia au crescut cu 2,2%, compania devenind prima din istorie care atinge o valoare de piață

Premierul Ilie Bolojan cere reducerea deplasărilor externe

Ziua Constanta acum 13 ore
Prim-ministrul Ilie Bolojan a cerut ministerelor și instituțiilor aflate în subordinea și coordonarea acestora reducerea deplasărilor externe, pentru o utilizare cât mai eficientă a fondurilor publice. Potrivit unui comunicat transmis de Guvern. pri

Rusia va redeschide aeroportul din Ghelendjik, închis după începutul conflictului din Ucraina

Mediafax acum 5 ore
Autoritățile din Rusia au anunțat miercuri că aeroportul din Ghelendjik, aflat în sudul țării, se va deschide din nou în curând. Acesta a fost închis în 2022, din motive de securitate, după începerea ofensivei ruse în Ucraina. Aeroportul se află în

Vremea

București
acum

15°
joi

14°/29°
vin.

16°/29°
sâm.

18°/32°
dum.

21°/37°
Iasi
acum

18°
joi

18°/32°
vin.

14°/24°
sâm.

15°/31°
dum.

17°/35°
Constanta
acum

17°
joi

17°/29°
vin.

17°/24°
sâm.

20°/27°
dum.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

15°
joi

14°/21°
vin.

13°/21°
sâm.

11°/25°
dum.

15°/28°
Timisoara
acum

14°
joi

14°/22°
vin.

13°/26°
sâm.

14°/30°
dum.

18°/35°