Preşedintele american Barack Obama a promis că va răzbuna asasinarea lui J. Christopher Stevens, fostul ambasador al Statelor Unite în Libia. Cum îşi propune să facă acest lucru este neclar – precedentele istorice nu prea sînt de folos.

În 1864, împăratul Abisiniei l-a luat ostatic pe consulul britanic, împreună cu cîţiva misionari, în capitala de atunci a ţării, Magdala. Trei ani mai tîrziu, împăratul Tewodros încă refuza să-i elibereze, iar britanicii au detaşat un corp expediţionar de 13.000 de trupe, 26.000 de vivandiere şi 44 de elefanţi.

În cartea sa The Blue Nile, Alan Moorehead descrie expediţia astfel: „Acţionează, de la început la sfîrşit, cu eticheta şi caracterul apăsător inevitabil al unui banchet victorian de stat, completat de discursuri interminabile“. Cu toate acestea, a fost o acţiune extraordinară. După o călătorie de trei luni prin munţi, britanicii au ajuns în Magdala, i-au eliberat pe ostatici şi au ars capitala pînă la temelii. Împăratul Tewodros s-a sinucis, britanicii s-au retras iar comandantul lor, locotenent-general Sir Robert Napier, a fost numit Baron Napier al Magdalei.

Marile puteri din zilele noastre s-au bazat pe metode asemănătoare, punctînd puternic prin vorbărie, împotriva adversarilor mici, dar cu rezultate mult mai puţin convingătoare. Statele Unite au trimis 50.000 de trupe în Vietnam în anii ’60, dar le-au retras înainte ca Vietnamul de Nord să ocupe Sudul în 1975. Ruşii au început să-şi retragă trupele din Afganistan în 1987, după ce nouă ani de lupte au eşuat să supună ţara.

Acum, 25 de ani mai tîrziu, aproximativ 10.000 de trupe NATO şi 500 de miliarde de dolari, majoritatea americane, se pregătesc să părăsească Afganistanul, în vreme ce talibanii controlează, încă, o mare parte din el. Între timp, SUA a retras 150.000 de trupe din Irak, după nouă ani de dezamăgiri.

Dovezile sînt clare: ţările