Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Reghe are cu cine! Cum arată echipa Stelei fără cei OPT jucători convocaţi la naţională

Publicat in Pro Sport, joi 11 octombrie 2012 ·

Deşi are nu mai puţin de nouă jucători la loturile naţionale, Steaua poate alinia orcând o formulă de echipă cu care să se lupte la titlu

Steliştii s-au reunit, ieri, după două zile libere acordate de Reghecampf

Roş-albaştrii au refuzat un nou amical cu Ludogoreţ

Performanţele Stelei din ultima vreme, locul întâi în Liga 1 şi în grupa E din Europa League, au propulsat către echipa naţională a României opt fotbalişti stelişti. De acelaşi tratament se bucură şi fundaşul dreapta, Daniel Georgievski, care s-a alăturat reprezentativei din Macedonia. Chiar şi aşa, tehnicianul stelist are la dispoziţie o serie de jucători de valoare, cu care se poate bate oricând la podium. După două zile libere, Reghe a sunat ieri adunarea. Un antrenament uşor, însă un program spartan pentru zilele următoare. Joi, vineri şi sâmbătă vor fi programate câte două antrenamente, şi de abia duminică va fi iar liber pentru jucători.

În această pauză, gruparea de la sud de Dunăre, Ludogoreţ Razgrad, ar fi dorit să dispute din nou un amical cu Steaua, însă a fost refuzată. "Avem destule meciuri de disputat după ce această pauză se va termina, deci nu trebuie să ne măsurăm forţele cu alte echipe, plus că există şi riscul accidentărilor", au dezvăluit surse din staff-ul tehnic.

Un alt aspect care-l face bucuros pe antrenorul de 37 de ani este convocarea celor opt elevi de-ai săi la reprezentativa tricoloră. "Reghe e fericit că "Piţi" a chemat opt stelişti. Situaţia este gestionată perfect, fotbaliştii vor rămâne concentraţi în aceste două săptămâni, nu vor alerga prin cluburi sau baruri şi nu vor pierde nopţile. Se ştie că Piţurcă impune o disciplină de fier", au mai dezvăluit aceleaşi surse.

Deşi are nu mai puţin de nouă jucători la loturile naţionale, Steaua poate alinia orcând o formulă de echipă cu care să se lupte la titl

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SuperLiga: Dinamo, doar remiză cu FC Botoșani. Un gol al „câinilor” a fost anulat

HotNews acum 31 minute
Dinamo Bucureești și FC Botoșani au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat luni, pe stadionul „Arcul de Triumf”, în etapa a doua din SuperLiga. Dinamo – FC Botoșani 0-0 Toate ocaziile din prima repriză le-au aparținut „câiniilor”: Musi (‘5

Percheziţii pe scară largă şi arestări ale unor oficiali anticorupţie în Ucraina

News.ro acum o ora
Serviciile de securitate ucrainene au arestat luni funcţionari ai principalei agenţii anticorupţie din ţară şi au efectuat zeci de percheziţii, într-o acţiune pe care agenţia a calificat-o ca fiind excesivă şi care a dus la închiderea efectivă a înt

Programul SGR-RetuRO se va extinde. Ministrul Mediului a anunțat noile ambalaje care vor intra pe listă

Adevarul acum 7 minute
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat că analizează extinderea Sistemului de Garanție-Returnare (SGR) și la alte tipuri de ambalaje, precum borcanele sau cartoanele de lapte.

Ilie Bolojan: „Cât timp voi fi premierul României, voi căuta nu să creez FALII în COALIȚIE”

Gandul acum o ora
Premierul Ilie Bolojan este ferm convins că actuala Colaliție nu este una de conjunctură și va trece testul politic, inclusiv pe pachetul doi posibil asumat. Pe timpul mandatului său, Premierul promite să nu creeze noi falii între PNL și PSD, în spe

BREAKING | A murit actorul Malcolm-Jamal Warner din The Cosby Show. Care a fost cauza decesului

Cancan acum o ora
Malcolm Jamal-Warner, actorul, cunoscut mai ales pentru rolul lui Theo din serialul The Cosby Show, a murit duminică, 20 iulie, la vârsta de 54 de ani, în timp ce se afla în vacanță cu familia sa în Costa Rica. Autoritățile au stabilit cauza decesul

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 5 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

VIDEO Radu Miruță a descoperit, „cu mare stupoare”, că Ministerul Economiei deține o clădire cu 54 de birouri și mai multe firme, dar nu a încasat niciun leu chirie de 18 ani

HotNews acum 3 ore
Ministrul Economiei, Radu Miruță, a anunțat luni că o clădire de birouri aflată în administrarea ministerului, situată în București, a fost ocupată timp de aproape două decenii fără ca statul să încaseze vreo chirie, deși spațiile erau închiriate și

Superliga: Set pentru Unirea Slobozia, scor 6-1, cu FK Csikszereda. Ardelenii au jucat în inferioritate numerică din minutul 33

News.ro acum 2 ore
Formaţia Unirea Slobozia a învins, luni, pe teren propriu, cu scorul de 6-1 (2-1), echipa FK Csikszereda, în etapa a doua a Superligii. Pentru Unirea Slobozia au marcat Purece (34, penalti), Aganovic (45+8, 72), Dulcea (55), Rotund (86) şi Said (90)

Două persoane au murit şi patru au fost rănite în Gorj, după ce autoutilitara în care se aflau s-a răsturnat într-o râpă / A fost activat Planul Roşu de Intervenţie

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Două persoane au murit şi patru au fost rănite într-un accident rutier petrecut, luni seară, în judeţul Gorj. O autoutilitară care circula pe un drum forestier s-a răsturnat la un moment dat într-o r

Ministerul Apărării cumpără şase sisteme de apărare antiaeriană SHORAD-VSHORAD, în valoare de peste 2 miliarde de euro, de la compania israeliană Rafael

Ziarul Financiar acum 3 ore
Ministerul Apărării Naţionale - Direcţia generală pentru armamente, prin CN Romtehnica SA, şi compania israeliană Rafael Advanced Defense Systems Ltd au semnat, vineri, acordul-cadru privind achiziţia sistemelor antiaeriene SHORAD-VSHORAD, valoarea

Vremea

București
acum

27°
lun.

20°/36°
mar.

22°/41°
mie.

23°/37°
joi

21°/39°
Iasi
acum

25°
lun.

19°/32°
mar.

20°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/34°
Constanta
acum

25°
lun.

20°/33°
mar.

22°/34°
mie.

23°/26°
joi

24°/28°
Cluj-Napoca
acum

21°
lun.

17°/31°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
Timisoara
acum

26°
lun.

19°/39°
mar.

17°/33°
mie.

21°/35°
joi

22°/39°