Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Baza de tratament Săcelu, modernizată

Publicat in Impact in Gorj, vineri 12 octombrie 2012 · ·

Nu doar Transalpina este în atenţia autorităţilor, ci şi localitatea Săcelu. Prefectura Gorj are veşti bune la capitolul investiţii pentru baza de tratament şi atragerea mai multor turişti.

Prefectul Radu Teodorescu a purtat discuţii pentru dezvoltarea bazei de tratament la Săcelu cu şeful judeţului şi reprezentanţii Diviziei Miniere. Întâlnirea a avut loc pe 10 octombrie la Săcelu, a precizat prefectul, alături de preşedintele Consiliului Judeţean, reprezentanţii din conducerea CEO, Diviziei Miniere şi autoritatea locală de la Săcelu. Au apărut şi primele termene pentru investiţii, pentru că de ele depinde atragerea turiştilor, a subliniat Teodorescu. „Am încercat ca staţiunea Săcelu să arate mai bine, să aibă mai mulţi turişti, să aibă venituri mai mari şi mai multe locuri de muncă. Ideea Consiliului Judeţean şi a colegilor de la CEO a fost de a planifica aceste întâlniri, de a le segmenta. În primă etapă am vorbit despre baza de tratament, cum poate să ajute CEO, s-au prezentat câteva idei. Orice turist vine în Săcelu lasă în afara bazei de tratament bani. Tocmai de aceea se încearcă dezvoltarea zonei de acolo”, a declarat prefectul Radu Teodorescu.

Un puţ realizat la Săcelu ar face minuni

Cum localnicii au probleme cu apa, nici acest capitol nu rămâne fără soluţii. Săparea unui puţ ar creşte debitul apei, iar factorii de decizie sunt de acord cu investiţia. Important pentru viitorul localităţii Săcelu este ca strategia pe care se va merge să se regăsească în nevoile localnicilor şi a zonei care ar putea să devină un nucleu pentru economie şi turism. „Domniile lor sunt de acord să mai realizeze un puţ în zona montană pentru a suplini apa. Se va realiza o investiţie pentru localitate. Urmează să mai avem două întâlniri. Noi deja avem creionată o gândire în acest sens. Strategia comunei Săcelu a fost elaborată între 2007 şi 2013, tocmai de aceea

Articolul in Impact in Gorj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SuperLiga: FCSB este din nou campioana României, după ce CFR Cluj a obţinut doar o remiză cu Universitatea Craiova

HotNews acum 2 ore
Formaţia CFR Cluj a remizat, sâmbătă seară, în deplasare, scor 2-2, cu Universitatea Craiova, într-un meci din etapa a opta a play-off-ului SuperLigii, rezultat în urma căruia FCSB câştigă titlul a doua oară consecutiv, relatează News.ro. FCSB va ju

Germania nu va mai face publice detalii despre livrările de arme către Ucraina

HotNews acum 2 ore
Guvernul german nu va mai face publice detalii ale ajutorului militar pentru Ucraina, a anunțat sâmbătă cancelarul Friedrich Merz, în timpul unei vizite la Kiev, relatează Reuters și Agerpres. Surse familiare cu această chestiune declaraseră că info

Trupul neînsuflețit al unui bărbat de 58 de ani, găsit în apa Canalului Dunăre-Marea Neagră, în zona Agigea, județul Constanța

Ziua Constanta acum 5 ore
Trupul neînsuflețit al unui bărbat în vârstă de 58 de ani a fost găsit de polițiști, astăzi, 10 mai 2025, în apa Canalului Dunăre-Marea Neagră, la kilometrul 4, în zona localității Agigea. „La data de 10 mai a.c., poliţiştii din cadrul Serviciului S

Armistițiul dintre India și Pakistan, încălcat după numai câteva ore. Explozii în Kashmir-ul indian

HotNews acum 5 ore
India și Pakistan au convenit sâmbătă asupra unei încetări a focului, însă armistițiul a fost încălcat la numai câteva ori, după ce președintele american Donald Trump, cel care a mediat acordul, anunțase încetarea focului. Încălcările au fost înregi

O femeie a blocat circulaţia feroviară după ce a ajuns cu maşina pe calea ferată, în Eforie Nord. Ce alcoolemie avea

HotNews acum 6 ore
Poliţiştii fac cercetări după ce o femeie în vârstă de 36 de ani a blocat circulaţia feroviară după ce a ajuns cu maşina pe calea ferată din Eforie. Ea a fost testată cu aparatul etilotest şi a rezultat o concentraţie de 1,64 mg/litru alcool pur în

Nicușor Dan, după ce Simion a mulțumit administrației Trump pentru scoaterea României din Visa Waiver: „O trădare inacceptabilă”

HotNews acum 8 ore
Mulțumirile adresate de George Simion administrației Trump pentru scoaterea României din programul Visa Waiver întrucât țara noastră nu ar fi o democrație a provocat o ripostă din partea contracandidatului său, Nicușor Dan, care-i impută liderului A

Federaţia Rusă va „reflecta” la propunerea de încetare a focului în Ucraina pentru 30 de zile

HotNews acum 26 minute
Kremlinul a transmis sâmbătă seară că va „reflecta” la propunerea de încetare a focului în Ucraina înaintată de aliaţii occidentali ai Kievului, dar a avertizat că este „inutil” să se „pună presiune pe Moscova”. Într-un interviu acordat postului ame

Hamas a publicat o înregistrare video cu doi ostatici israelieni în viață

Mediafax acum 3 ore
Videoclipul are peste trei minute. În imagini apar doi bărbați care au fost identificați drept Elkana Bohbot și Yossef-Haim Ohana. Aceștia au fost răpiți în timpul atacului comis de Hamas pe 7 octombrie 2023, potrivit Le Figaro. Cei doi bărbați, afl

Papa Leon al XIV-lea a explicat de ce şi-a ales acest nume, şi-a prezentat blazonul şi şi-a anunţat deviza. Ce le-a transmis cardinalilor săi

HotNews acum 3 ore
Papa Leon al XIV-lea a semnalat că va continua viziunea şi reformele Papei Francisc, spunând cardinalilor catolici din întreaga lume că defunctul pontif a lăsat o „moştenire preţioasă” care trebuie continuată, relatează News.ro. Într-o audienţă cu u

Ministerul Educației, anunț pentru perioada campaniei electorale: „Politica este interzisă în școli”

Gandul acum 5 ore
Ministerul Educației a transmis sâmbătă, 10 mai, într-un comunicat că, în timpul campaniei electorale pentru al doilea tur de scrutin, politica în școli este interzisă. Instituția subliniază că acest aspect nu interferează cu studiul domeniului poli

Vremea

București
acum

dum.

7°/21°
lun.

7°/15°
mar.

9°/17°
mie.

12°/18°
Iasi
acum

10°
dum.

5°/11°
lun.

3°/15°
mar.

5°/15°
mie.

7°/16°
Constanta
acum

dum.

9°/17°
lun.

10°/13°
mar.

9°/15°
mie.

10°/15°
Cluj-Napoca
acum

10°
dum.

6°/11°
lun.

2°/13°
mar.

3°/16°
mie.

6°/14°
Timisoara
acum

dum.

6°/18°
lun.

5°/17°
mar.

5°/18°
mie.

6°/18°