Mesajul a fost trimis. Multumesc!

România şi Bulgaria au semnat ACORDUL pentru dezvoltarea durabilă a transportului pe Dunăre

Publicat in Romania Libera, joi 11 octombrie 2012 ·

România şi Bulgaria au semnat, joi la Sofia, un memorandum pentru înfiinţarea unui comitet interinstituţional pentru dezvoltarea durabilă a transportului intern pe apă în sectorul româno-bulgar al Dunării, informează Agerpres.

Documentul a fost semnat de ministrul bulgar al dezvoltării regionale, Liliana Pavlova, de cel al transporturilor şi al tehnologiilor informaţionale, Ivailo Moskovski, precum şi de ministrul român al transporturilor şi infrastructurii, Ovidiu Silaghi.

Comitetul va adopta şi, ulterior, va monitoriza executarea unui plan de acţiune în cadrul proiectelor menite să amelioreze navigaţia în sectorul comun al fluviului, se arată într-un comunicat de presă difuzat miercuri de guvernul bulgar.

Ministrul Silaghi a subliniat rolul important jucat de secretarul de stat la Ministerul Transporturilor Valentin Preda şi de ministrul-adjunct bulgar al dezvoltării regionale Nikolina Nikolova pentru realizarea acest proiect. În opinia lui, acest document este o bază bună pentru proiectele pe care le vom dezvolta. Strategia Dunării este un instrument bine gândit şi foarte util pentru ambele ţări şi în acest moment depinde doar de noi în ce măsură putem folosi posibilităţile pe care le oferă, crede ministrul român. Nu ajunge să avem doar strategia Dunării, trebuie să ne gândim la modalităţile prin care o putem folosi. Avem proiecte pe care trebuie să le prezentăm cu o voce comună la Bruxelles. Pe baza documentului semnat astăzi avem posibilitate să avem o voce comună, pentru că interesele noastre strategice sunt comune, a adăugat Ovidiu Silaghi.

Omologul său bulgar Ivailo Moskovski a notat că fluviul Dunărea face parte din coridoarele transeuropene, fiind coridorul numărul 7. El a subliniat faptul că în acest moment Bulgaria şi România nu profită pe deplin de posibilităţile oferite de acest coridor de transport. Sunt oraşe în Europa

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - BEC a înregistrat candidatura lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale

News.ro acum 2 ore
Biroul Electoral Central (BEC) a anunţat, vineri seară, că a decis să înregistreze candidatura ca independent a lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale. Biroul Electoral Central a adoptat, în şedinţa de vineri, o decizie privind înregistrarea ca

BEC sesizează organele de urmărire penală și CNA după amenințările primite de membrii săi

Ziua Constanta acum 3 ore
Biroul Electoral Central (BEC) pentru alegerile prezidențiale din 2025 transmite că, în cadrul ședinței din 14 martie 2025, a fost luată în unanimitate decizia de a sesiza organele de urmărire penală și Consiliul Național al Audiovizualului, în urma

Serbia: Mii de persoane se strâng în Belgrad pentru un miting major care pune la încercare guvernul populist al lui Vucic

News.ro acum o ora
Mii de oameni s-au adunat în capitala Serbiei, Belgrad, vineri, înaintea unui important miting antiguvernamental, în pofida avertismentelor oficiale cu privire la violenţele planificate şi a propagării populiste a fricii de către guvern cu scopul de

Gigi Becali și-a dat demisia din AUR!

Ziua Constanta acum 7 ore
Deputatul AUR, Gigi Becali, a anunțat, la Digi24, că și-a dat demisia din partid. Demisia s-a decis după ultimele decizii ale formațiunii politice de a susține doi candidați la alegerile prezidențiale din luna mai. „Să ştergeţi «deputat AUR», că eu

A murit mama lui Dan Petrescu. Avea 91 de ani și mari probleme de sănătate

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
CFR Cluj a anunțat decesul mamei antrenorului Dan Petrescu. Florica avea 91 de ani și mari probleme de sănătate.

Dani Mocanu, condamnat pentru tentativă de omor!

Ziua Constanta acum 3 ore
Tribunalul Argeș s-a pronunțat astăzi în dosarul în care Dnai Mocanu este acuzat de tentativă de omor A fost condamnat la 5 ani și 9 luni de închisoare pentru tentativă de omor și tulburarea ordinii publice. Minuta instanței În baza art. 396 alin. 1

UPDATE - Incendiu de proporţii la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu/ Mai multe maşini, în interior/ 50 de oameni, evacuaţi/ Mesaj RO-Alert din cauza fumului dens/ Incendiul, stins/ Trei autoturisme, două microbuze şi patru motociclete, distruse - FOTO

News.ro acum 2 ore
Un incendiu de proporţii a izbucnit, vineri, la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu, în hală fiind mai multe maşini. Pompierii au acţionat cu mai multe echipaje şi au fost trimise şi maşini din judeţele Mureş, Braşov, Vâlcea şi Hunedoara. Hala es

Canada „nu va face parte niciodată din Statele Unite", afirmă noul premier, Mark Carney

Adevarul acum o ora
Canada „nu va face parte niciodată din Statele Unite”, a afirmat vineri noul premier canadian Mark Carney, în cadrul primului său discurs oficial într-o ţară tulburată în faţa ameninţărilor lansate de puternicul său vecin american, relatează AFP.

Verdictul tranșant al unei investigații ONU: Rusia a comis crime împotriva umanității în Ucraina

HotNews acum 4 ore
Rusia a comis crime împotriva umanității de tipul torturii și provocării de dispariții forțate în războiul din Ucraina, este concluzia unei investigații realizate de Organizația Națiunilor Unite, potrivit AFP. Crimele au fost comise ca parte dintr-u

Superliga – Play-Off: CS Universitatea Craiova a învins U Cluj, scor 3-0

News.ro acum 55 minute
Echipa CS Universitatea Craiova a învins vineri seara, pe teren propriu, scor 3-0, formaţia U Cluj, în prologul primei etape din play-off-ul Superligii. Portarul Ştefan Lefter a fost eroul clujenilor în Bănie. Goalkeeperul de la „U” a salvat la dubl

Vremea

București
acum

13°
vin.

12°/21°
sâm.

14°/25°
dum.

13°/22°
lun.

3°/13°
Iasi
acum

17°
vin.

13°/21°
sâm.

12°/24°
dum.

4°/11°
lun.

1°/8°
Constanta
acum

12°
vin.

11°/17°
sâm.

12°/21°
dum.

12°/18°
lun.

6°/13°
Cluj-Napoca
acum

12°
vin.

9°/18°
sâm.

10°/21°
dum.

4°/12°
lun.

-2°/6°
Timisoara
acum

17°
vin.

10°/19°
sâm.

13°/21°
dum.

6°/13°
lun.

2°/9°