Ioan Borgovan este noul director al Şcolii Generale nr. 2 din Târgu-Mureş. Lucrează în învăţământ din anul 1974 şi a parcurs mai multe etape ale sistemului de învăţământ, fiind, mai întâi profesor, apoi director, inspector şcolar de specialitate şi inspector şcolar general adjunct. Reîntors la funcţia de director, doreşte să aducă un grad de echilibru şcolii pe care o conduce.
Reporter: Când a început experienţa dumneavoastră didactică şi care a fost traiectoria ei?
Ioan Borgovan: Am absolvit Facultatea de Biologie-Geografie şi Geologie la Universitatea “Babes Bolyai” şi am avut prilejul să lucrez în învăţământ din anul 1974. Pot să spun că am trecut prin toate etapele, începând de la profesor, apoi, ca director şi ca inspector de specialtate, inspector general adjunct. Iată, m-am reîntors la o şcoală, pe funcţia de director, la Şcoala Generală Nr. 2. Pentru mine a fost o experienţă deosebită pentru că asta ştiu să fac. Cu acest gând, atunci când voi ieşi la pensie, va fi o încununare a activităţii mele pentru că, dacă treci prin toate etapele unui sistem, dacă îl cunoşti în profunzime, dacă reuşeşti să lucrezi în diverse domenii ale învăţământului, experienţa îşi va spune cuvântul. Pentru mine, din anul 2000, de când am venit în Inspectoratul Şcolar a fost o schimbare totală, deoarece înainte am lucrat şi în mediul rural şi am învăţat multe în activitatea pe care am desfăşurat-o acolo, atât în ceea ce priveşte experienţa didactică, cu elevii din mediul rural, care se confruntă cu foarte multe probleme, dar şi cunoscând relaţia dintre şcoală şi părinţi şi comunitatea locală sau autorităţile locale. Consider că, trecând prin aceste etape, am atins multe dintre obiectivele pe care mi le-am propus ca şi dascăl.
Rep.: Aţi fost şi inspector şcolar de specialitate…
I.B.: În urma schimbărilor care s-au produs la nivel de învăţământ, noua conducere a