Finalizarea completă a turnului de birouri SkyTower, amplasat în apropierea staţiei de metrou Aurel Vlaicu, este estimată pentru luna decembrie a acestui an. Proprietarul se aşteaptă ca peste 3-4 ani să vândă imobilul. Banca Raiffeisen din Viena a cumpărat în noiembrie anul trecut, prin intermediul diviziei Raiffeisen Property International (RPHI), SkyTower şi clădirea de birouri adiacentă, denumită Floreasca Office, ambele parte din proiectul Floreasca City, ce va cuprinde şi un centru comercial. Pentru construcţia celor două clădiri de birouri au fost cheltuiţi peste 100 milioane de euro, bani asiguraţi printr-un credit la Raiffeisen Bank.
Chiar dacă Raiffeisen Bank va ocupa şase etaje din SkyTower (de la nivelul doi la şapte), proprietarul se aşteaptă ca jumătate din imobil să fie închiriat până la finalul anului viitor, iar întreaga suprafaţă disponibilă să fie contractată abia la mijlocul anului 2014. Clădirea are o înălţime de 137 de metri, 37 de etaje şi o suprafaţă închiriabilă de 41.200 mp.
„Pe termen mediu, dacă clădirea este închiriată corespunzător, suntem pregătiţi să vindem către investitori instituţionali (instituţii susţinute de bănci, fonduri de pensii sau companii de asigurări), cum am făcut şi în trecut. În 3-4 ani, când clădirea va fi închiriată în totalitate, dacă cineva ne va bate la uşă, le vom lua în considerare ofertele. Pe de altă parte, nu ne deranjează să păstrăm clădirea pentru o perioadă mai mare de timp decât ciclul economic normal. În cele din urmă, dacă nu vindem pe termen mediu, probabil că în 10 ani investiţia ar trebui să fie recuperată, dar rata de recuperare este mereu greu de definit. Intenţia este de vânzare pe termen mediu. Nu căutăm să vindem în următorul an. Nu suntem nerăbdători. De obicei păstrăm clădirile timp de 10 ani“, a declarat pentru Capital Karl-Maria Pfeffer, CEO-ul Raiffeisen Property International. @