Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Evaziunea este în floare. Tot mai multe firme nu-şi plătesc datoriile către stat, intră în insolvenţă sau devin inactive

Publicat in Antena 3, joi 11 octombrie 2012 ·

Firmele au revenit la tendinţa înregistrată mai ales în anii 1997-1998 de a apela la creditul fiscal, respectiv de a nu-şi plăti datoriile către stat, iar Agenţia Naţională de Administrare Fiscală le recomandă să se îndrepte către creditul bancar, a declarat Mihail Constantin, vicepreşedinte ANAF, citat de Mediafax.

"Din cauza gradului ridicat de îndatorare al firmelor fiscul este foarte vulnerabil şi scoate cu greu banii de la firme. Atunci când se execută bunurile acestora, toate sechestrele stau şi-şi pierd din valoare pentru că nu există apetit de cumpărare pe piaţă", a afirmat Constantin, joi, la o conferinţă pe teme economice organizată la BNR.

Acesta a arătat că ANAF începe să treacă de la profilul economic pe care ar trebui să îl aibă la profilul juridic, angajând în ultima perioadă tot mai mulţi jurişti pentru a reprezenta instituţia în litigii cu firme.

Constantin a spus că ANAF se confruntă şi cu multe intrări în insolvenţă, prin care firmele se protejează faţă de fisc şi creditori, şi cu o tendinţă de "abandonare" a societăţilor comerciale, prin intrarea în inactivitate.

În plus, acesta a arătat că "circuitele evazioniste" reuşesc să se replieze tot mai rapid, creând astfel dificultăţi instituţiei de a recupera datoriile.

Prin programul de reformare a instituţiei, programat pentru următorii patru ani, ANAF vizează să atingă un grad de conformare al contribuabililor de 92%, de la circa 80% în prezent, potrivit reprezentantului Agenţiei.

În ţările dezvoltate indicatorul se situează la 94% din populaţie.

Firmele au revenit la tendinţa înregistrată mai ales în anii 1997-1998 de a apela la creditul fiscal, respectiv de a nu-şi plăti datoriile către stat, iar Agenţia Naţională de Administrare Fiscală le recomandă să se îndrepte către creditul bancar, a declarat Mihail Constantin

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ce spune Marcel Ciolacu după ce Crin Antonescu şi-a suspendat candidatura la prezidenţiale

News.ro acum 6 ore
Liderul PSD, premierul Marcel Ciolacu, a declarat pentru Digi24, după ce Crin Antonescu a anunţat că îşi suspendă candidatura la alegerile prezidenţiale, că va discuta cu acesta săptămâna viitoare. ,,Nu am vorbit cu domnul Antonescu. Mai mult ca sig

Scorul pe care Călin Georgescu îl are într-un sondaj comandat de Nicușor Dan pentru alegerile prezidențiale

HotNews acum 10 ore
Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, a oferit duminică detaliile unui sondaj de opinie pe care l-a comandat și despre a spus că a măsurat atât nivelul de încredere și notorietatea de care beneficiază unii politicieni, dar și intenția de vot a

Ultimatum dat de Crin Antonescu lui Marcel Ciolacu și Ilie Bolojan: „Dacă mai aveți vreo treabă cu mine, mă căutați. Dacă nu, nu”

Libertatea acum 2 ore
Crin Antonescu le-a transmis un mesaj clar lui Marcel Ciolacu (PSD) și Ilie Bolojan (PNL), anume că dacă aceștia îl vor cu adevărat candidat comun la alegerile prezidențiale din acest an, atunci să îl caute.

Prima voce din PSD care reacționează la autosuspendarea lui Crin Antonescu: A fost un candidat de rezervă

HotNews acum 8 ore
Eurodeputatul PSD, Vasile Dîncu, a declarat la o zi după ce Crin Antonescu a anunțat că pune pe pauză candidatura sa la Cotroceni că fostul lider PNL a fost ales candidat comun pentru alegerile prezidențiale pe fondul șocului provocat de rezultatele

Accident grav pe pârtia din staţiunea Buşteni. O turistă a fost lovită de o sanie VIDEO

Ziare.com acum 8 ore
Un accident grav s-a produs, duminică, 5 ianuarie, pe pârtia din staţiunea Buşteni de pe Valea Prahovei. O femeie a suferit un traumatism al coloanei vertebrale şi pierderea temporară a stării de conştienţă, după ce a fost lovită de o sanie. Acciden

Mișcarea Hamas a fost de acord să elibereze 34 de ostatici în „prima fază” a unui acord cu Israelul

Libertatea acum 2 ore
Un responsabil al Hamas a declarat duminică pentru AFP că mișcarea islamistă palestiniană este pregătită să elibereze 34 de ostatici israelieni, ținuți captivi în Fâșia Gaza, în „primă fază” a unui acord cu Israel.

Elena Lasconi: „Marcel Ciolacu și protectorul lui, Klaus Iohannis, se joacă de ceva vreme cu democrația din România”

Libertatea acum 5 ore
Președintele USR, Elena Lasconi, a lansat un atac dur la adresa președintelui PSD, Marcel Ciolacu, și a președintelui României, Klaus Iohannis, afirmând că aceștia „se joacă de ceva vreme cu democrația din România”. 

România ar fi intrat în incapacitate de plată fără Ordonanța „trenuleț”, susține Ilie Bolojan

Libertatea acum 5 ore
Ilie Bolojan, liderul PNL și președintele Senatului, a afirmat că România ar fi intrat în incapacitate de plată fără Ordonanța „trenuleț”. Dacă nu s-ar fi adoptat aceste măsuri, deficitul ar fi ajuns la 11-12%, a spus Bolojan la televiziunea Digi 24.

Conservatorii din Austria sunt pregătiți să negocieze cu extrema dreaptă pentru a forma un guvern de coaliție

Libertatea acum 2 ore
Conservatorii austrieci au declarat duminică că sunt pregătiți să intre în negocieri cu extrema dreaptă pentru a forma un nou guvern, o întoarcere politică după eșecul negocierilor de coaliție cu liberalii și social-democrații, potrivit AFP.

Femeie în scaun cu rotile, tâlhărită de 3 minori în Cluj

Libertatea acum 10 ore
Un incident șocant a avut loc în Cluj-Napoca, conform relatării Monitorul Cluj. O femeie în scaun cu rotile a fost victima unei tâlhării comise de trei minori cu vârste între 11 și 13 ani.

Vremea

București
acum

-0°
lun.

-0°/7°
mar.

4°/10°
mie.

5°/12°
joi

7°/13°
Iasi
acum

lun.

-1°/8°
mar.

4°/10°
mie.

7°/15°
joi

7°/14°
Constanta
acum

lun.

1°/9°
mar.

6°/11°
mie.

8°/13°
joi

9°/11°
Cluj-Napoca
acum

lun.

-0°/5°
mar.

3°/8°
mie.

7°/12°
joi

6°/11°
Timisoara
acum

lun.

3°/10°
mar.

6°/13°
mie.

7°/13°
joi

7°/14°