A trecut ceva vreme de când m-am desprins de delimitǎrile dintre culte şi am devenit pur şi simplu creştin. Poate aceastǎ alegere a venit dupǎ ce, an dupǎ an, m-am lovit de prea multe forme de manifestare, de prea multe limite impuse de om, de prea multe diferenţe între credinţa unor oameni care, în fond, au acelaşi scop sau care ar trebui sǎ aibǎ acelaşi scop.

Nu voi putea privi niciodatatǎ creştinismul ca pe un mod de manipulare a maselor. În schimb, un mod de exteriorizare, o anumitǎ practicǎ religioasǎ, le pot vedea ca opium pentru popor.

“Opium pentru popor”- sintagma aceasta îmi aduce aminte de episodul acela din Fraţii Karamazov, când Marele Inchizitor i se adreseazǎ lui Isus şi îi zice : Ai uitat, se vede, că omul preferă liniştea şi chiar moartea libertăţii de a alege singur între bine şi rău(…) Ai vrut să ai parte de dragostea liber consimţită a omului, ai dorit ca el să te urmeze de bunăvoie, (…), dar cum de nu te-ai gîndit că, aşezînd pe umerii lui o povară atît de grea ca libertatea de a alege, pînă la urmă el va ajunge să pună la îndoială pînă şi chipul tău şi să tăgăduiască adevărul propovăduit de tine? (…) Am căutat să îndreptăm ceea ce ai făcut tu, punînd la temelia faptei tale eroice miracolul, taina şi autori­tatea. Şi oamenii s-au bucurat că sînt din nou mînaţi ca o turmă şi că, în sfîrşit, inima lor a fost uşurată de povara unui dar funest care le adusese numai necazuri. Am avut ori nu dreptate să procedăm aşa, propovăduind învăţătura aceasta oamenilor, spune!(…) O, noi vom izbuti să-i convingem că nu vor putea ajunge cu adevărat liberi decît atunci cînd vor renunţa de bunăvoie la libertatea lor în favoarea noastră şi cînd ni se vor supune cu desăvîrşire nouă? “

Eu vǎd creştinismul, mai intai de toate, ca pe un mod de a simţi şi mai apoi o exteriorizare al acestuia. Deci, degeaba ar încerca cineva sǎ îmi prezinte evoluţia aces