Odată cu reluarea cursurilor şcolare şi universitare, problemele ce păreau, dacă nu uitate, măcar estompate revin acut în actualitate. Dl prof. dr. A. V. Ciurea face un „inventar“ al învăţământului „de criză“, nu fără a propune şi câteva posibile soluţii.

Reuşita unui popor este condiţionată de mai mulţi factori, de dotarea lui naturală, de resursele existente, de organizarea socială, în care sistemul de învăţământ şi cel de sănătate au o importanţă capitală. În cele ce urmează, analizăm câtevafenomene existente în sistemul de învăţământ autohton, făcând, la final, trimitere directă către învăţământul medical. Folosim, în acest sens, mai multe surse de informare, discuţiile cu colegii din sistemul de învăţământ şi experienţa noastră de profesor universitar. Învăţământul asigură două aspecte fundamentale: pregătirea intelectuală a noii generaţii, pentru a putea dobândi competenţe profesionale; educarea oamenilor, pentru a se adapta şi integra armonios în societate. Trebuie să recunoaştem că, de multe ori, programele de învăţământ pun accentul aproape exclusiv pe învăţare şi prea puţin pe educare. Malcolm S. Forbes (1919–1990) împărtăşea ideea că „scopul educaţiei este să înlocuiască o minte goală cu una deschisă“. Pentru Victor Hugo (1802–1885), „cel care deschide uşa unei şcoli, închide o închisoare“. La rândul său, Albert Einstein (1879–1955) afirma că „educaţia este ceea ce rămâne după ce ai uitat tot ce ai învăţat în şcoală“. Aristotel (384 î.Hr. – 322 î.Hr.) spunea că „rădăcinile educaţiei sunt amare, dar fructele ei sunt dulci“.

Învăţământul preuniversitar

În învăţământul preuniversitar asistăm la o serie de fenomene nefavorabile dezvoltării şi evoluţiei sociale a tinerei generaţii. Manualele alternative au introdus o mulţime de variabile necontrolate în procesul achiziţiei de cunoştinţe, o inegalitate a instruirii şi, deci, o