O bună parte a politicienilor români par sau sînt convinşi că au o menire mesianică – aceea de a scăpa România de corupţii din tabăra opusă. Mesajele transmise societăţii româneşti de către mass-media şi elitele politice şi intelectuale sînt, în acest moment, dezastruoase. Acestea justifică o abordare profund iresponsabilă, care cere perfecţiunea elitelor, în timp ce noi înşine sîntem absolviţi de orice fel de responsabilitate. Teorii care mai de care mai fantasmagorice prind din ce în ce mai mult la un public alienat şi duc la o ascensiune periculoasă a unor personaje fie dubioase, fie la limita schizofreniei, cum ar fi Dan Diaconescu, Gigi Becali sau Vadim Tudor.

Desigur, radicalizarea discursului este una ciclică, perioadele dinaintea alegerilor fiind cele mai critice. Din păcate, retorica devine din ce în ce mai vitriolică şi creşte riscul unei societăţi paranoice.

Simptomele tipice ale paranoiei individuale sau colective sînt suspiciunea faţă de ceilalţi, dezvoltarea unor teorii ale conspiraţiei care justifică o construcţie imaginară a individului/grupului şi o apetenţă pentru ostilitate, atitudine neiertătoare sau capacitate redusă de introspecţie critică. Bonus, un simţ redus al umorului.

Paranoia colectivă împiedică posibilitatea progresului. Zdrobitoarea majoritate a politicienilor români şi a elitelor în funcţii de conducere a făcut compromisuri mai mult sau mai puţin serioase pentru a ajunge în poziţiile de putere pe care le au în acest moment. Calitatea clasei noastre politice nu poate fi fundamental diferită de calitatea elitelor intelectuale şi nici de calitatea societăţii româneşti în ansamblul ei.

Eliminarea bruscă sau chiar pe termen mediu a corupţiei în România ar fi imposibilă fără un colaps al societăţii româneşti. O bună parte din diplomele obţinute ar trebui anulate, zeci de mii de politicieni, profesori, judecători, avo