Conducerea Mechel Câmpia Turzii a anunţat autorităţilor şi sindicatului că va disponibiliza încă 800 de persoane, dintre care 740 sunt angajaţi ai combinatului şi 60 de la o societate care se ocupa de pază şi servicii, astfel încât vor rămâne angajate doar 360 de persoane, la secţia de Trăgătorie.
Noile concedieri colective ar putea intra în vigoare în luna ianuarie 2013, a anunţat ieri, citat de Mediafax, liderul sindicatului, Ioan Pascu, precizând că notificările au fost trimise deopotrivă Agenţiei Judeţene de Ocupare a Forţei de Muncă (AJOFM) şi Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM).
"De asemenea, s-a decis punerea în conservare a utilajelor din toate secţiile care nu funcţionează, până în mai 2013", a mai spus Pascu, anunţând că la sfârşitul acestei luni sindicatul va reîncepe pichetarea sediului combinatului şi va organiza un nou miting în Câmpia Turzii.
Spre sfârşitul lunii septembrie, Mechel a decis să vândă combinatele din România pentru suma totală de 150 milioane de dolari. Grupul vrea 46 milioane dolari pentru Mechel Târgovişte, 33 milioane de dolari pentru Mechel Câmpia Turzii, 32 milioane dolari pentru Laminorul Brăila, respectiv 39 milioane dolari pentru Ductil Steel Buzău.
Consiliul Director al Mechel a aprobat deja vânzarea parţială sau totală a mai multor active din Rusia, România, Ucraina, Lituania, Bulgaria, Kazahstan şi Marea Britanie, care nu se mai încadrează în strategia companiei, se arată într-un comunicat al grupului.
Mechel are nevoie de bani pentru a-şi reduce datoriile, care se cifrează la 9,4 miliarde euro, şi pentru a finanţa exploatarea minieră Elga, proiect prioritar pentru companie.
Conducerea Mechel Câmpia Turzii a anunţat autorităţilor şi sindicatului că va disponibiliza încă 800 de persoane, dintre care 740 sunt angajaţi ai combinatului şi 60 de la o societate care se ocupa de pază şi servici