Wallace este prieten bun cu mijlocaşul lui Tottenham Hotspur, Sandro
Noul fundaş dreapta al giuleştenilor, Wallace da Silva (22 ani) are o poveste foarte interesantă. Brazilianul a plecat la 17 ani din ţara sa şi a fost adus în Belgia de un impresar. Aici, din cauza unor neînţelegeri, sud-americanul nu a putut juca timp de doi ani, fiind nevoit să se antreneze prin parcuri. Până să ajungă în această postură, rapidistul trecuse pe la Corinthians, acolo unde şi-a făcut junioratul şi, în timp ce era trimis la o altă echipă, s-a împrietenit cu unul dintre cei mai în formă mijlocaşi din naţionala Braziliei.
Este vorba de Sandro, jucător pentru care Tottenham Hotspurs a plătit în vara lui 2010, 9 milioane de lire sterline. "Sunt prieten cu Sandro, îl ştiu de la juniori, am fost împreună la echipa Astral Londrina. După ce s-a transferat la Tottenham, am fost de mai multe ori şi l-am vizitat la Londra", a povestit Wallace pentru Pro Sport.
Ajuns în România, fundaşul brazilian a repetat experienţa din Belgia, opt luni fiind în căutarea unei echipe. A mers în Ungaria şi a jucat şase luni la gruparea de liga secundă, FC Egri, dar s-a întors în România imediat ce soţia sa, o româncă, a născut.
Wallace a luat decizia să rămână în Bucureşti pentru a fi alături de familia sa şi, după o scurtă experienţă la echipa secundă a Rapidului, a mers la Girom Albota din Divizia C. În 2009, Gigi Oprican, patronul grupării de liga a III-a, l-a văzut pe jucător la II şi a luat decizia de a-l transfera. Omul de afaceri a reuşit să-i plătească pe impresarii care deţineau drepturile federative ale brazilianului, iar acesta a putut în sfârşit să evolueze pentru gruparea argeşeană. "Când l-am adus de la Rapid, m-a întrebat dacă poate să-şi ia şi perna cu el. Eu i-am explicat că la Albota va avea toate condiţiile necesare pentru a face perfor