Mai ştie cineva că, în perioada interbelică, în România funcţiona Banca „Basarabia”? O raită prin documentele Arhivei Naţionale Bacău (vezi „Acta Bacoviensis” V. p. 281-296) a prilejuit identificarea unor texte de real interes privind istoria recentă a ţinutului de peste Prut. Au ajuns în păstrarea instituţiei arhivistice din Bacău datorită faptului că, după răpirea Basarabiei, Banca rămăsese fără „obiectul muncii” şi şi-a comasat activele, atâtea câte i-au mai rămas, cu Banca localnică „Oituzul”.
De regulă, arhivele bancare nu prea stârnesc interesul cercetătorilor. Ce formidabile lucruri neştiute să afli în dosarele doldora de cifrele dărilor de seamă contabile? Banca „Basarabia” a fost înfiinţată în 1920, în împrejurări favorizate şi de prăbuşirea centrelor de credit ruseşti. Întemeietori au fost personalităţi marcante nu numai ale momentului, ci şi ale veacului: Ion M. Mitilineu, Pantelimon Halippa, Ion Pelivan; mai târziu, din Consiliul de Administraţie au făcut parte şi Henry Catargi, M. Missir, Gherman Pântea (primarul Odesei, un personaj cu destin de serial TV), Anton Crihan ş.a. Preşedinte a fost din totdeauna I.M. Mitilineu – şi el uitat de-a binelea, deşi a fost senator, ministru al Justiţiei, ministru al Afacerilor Externe etc., etc.
Banca prospera, îşi deschisese numeroase sucursale, când, în iulie 1940, sovieticii au dat cunoscutul ultimatum prin care cereau evacuarea Basarabiei în patru zile. Cum se ştie, agresorii nu şi-au respectat propriul termen şi Armata Roşie a invadat imediat atât Basarabia, cât şi nordul Bucovinei, plus încă două enclave ce nu figurau pe harta impusă de ruşi: Herţa şi zona Putnei. Acolo unde armata română a dat dovadă de curaj şi iniţiativă, la Putna adică, teritoriul a fost recucerit, altfel ar fi trebuit paşaport pentru a te închina la mormântul voievodului Ştefan. Ţinutul Herţei, unde unitatea română de cavale
