Autoritatea de Management a Programului Operaţional Regional (AM POR) din cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului (MDRT) a organizat miercuri, 10 octombrie, în Regiunea de Dezvoltare Sud-Est, o vizită împreună cu jurnaliştii, la proiecte finanţate din fonduri europene.
Primul proiect vizat, implementat cu sprijin nerambursabil Regio în municipiul Buzău, a fost Centrul stomatologic de excelenţă, proiect cu o valoare de 766.290,28 de lei, finalizat în luna mai a.c., al cărui beneficiar este SC. Praxis Dent SRL, microînteprindere sprijinită 100% cu fonduri Regio. În urma dotării cabinetului cu aparatură stomatologică de ultimă generaţie, Praxis Dent a devenit primul centru de implantologie orală la standarde europene din judeţul Buzău. Aici pot fi realizate intervenţii endodontice de mare precizie şi intervenţii chirurgicale de implantologie orală, precum şi alte operaţiuni care până acum erau posibile doar în centrele stomatologice universitare din ţară.
Cel de-al doilea amplasament vizitat a fost ambulatoriul de specialitate al Spitalului Municipal Râmnicu Sărat. Proiectul are o valoare totală de 5.190.388,49 de lei, din care 1.686.835,32 de lei reprezintă contribuţia beneficiarului UAT Râmnicu Sărat, şi a vizat modernizarea, dezvoltarea şi echiparea ambulatoriului. Prin lucrările realizate, precum şi prin dotarea centrului cu echipamente şi mobilier specific, a fost creat un mediu propice desfăşurării activităţilor şi serviciilor de sănătate de care vor beneficia 38.828 de locuitori ai municipiului Râmnicu Sărat, precum şi cca. 5.000 - 6.000 locuitori din localităţile învecinate.
La nivelul regiunii de dezvoltare Sud-Est au fost semnate până la 30 septembrie un număr total de 365 de contracte de finanţare, valoarea totală solicitată fiind de aproximativ 418,99 de milioane de euro, reprezentând aproximativ 78,34% din valoarea alocat