Tătăruşanu, Bourceanu, Mutu, Goian şi Raţ s-au amuzat pe un miniplatou de filmare improvizat în cantonamentul de la Mogoşoaia. ”Briliantul” a fost şeful poantelor
Concentrare. Atitudine. Încrîncenare. Cîteva dintre cuvintele pe care le auzi frecvent la discursurile fotbaliştilor şi antrenorilor "naţionalei". Dar pot exista şi minute de bună-dispoziţie înaintea unor confruntări speciale, catalogate "pe viaţă şi pe moarte" de către jucători. Aşa s-a întîmplat cu ocazia unui testimonial pentru Antena 1, filmat de cinci "tricolori" pentru a promova partida cu Olanda, care va fi transmis în direct de postul din Băneasa pe 16 octombrie, ora 21:00.
Tătăruşanu: "Doamne, n-am recitat "Luceafărul"?"
Scena 1. Steliştii Tătăruşanu şi Bourceanu. Portarul a fost primul în faţa camerei. Este serios, voce hotărîtă, doar Mutu, apărut de curînd în cadru, îşi permite un sfat: "Dă-ţi şi tu părul într-o parte, actorule!". Pronunţia goal-keeperului e soldăţească, atunci cînd recită, din memorie: "Meciul meciurilor. Hotărîţi. Puternici. Concentraţi. Uniţi". Căpitanul Stelei a luat una dintre foile A4 şi a repetat, într-o parte: "Doamne, n-am recitat "Luceafărul"?".
Cum a salvat Mutu brigada din Ghencea
Scena 2. Aceaiaşi stelişti, plus Mutu. "Marţi nu sînt stelist! Cum adică?!", a citit "Tătă", făcînd ochii mari cît emblema de la piept. "Heeeei!", aproape că a urlat Bourceanu. "Eu nu citesc aşa ceva! Cum adică "nu sînt stelist"?! Pe bune, frate, orice, dar nu citesc, oricît mi-ai explica ideea!". A sărit în ajutor Mutu: "Citesc eu aia cu "nu sînt stelist"!". Rîsete. "Marţi nu sînt dinamovist!" a fost transformat textul pentru Ciprian şi pentru Alex. Mutu, cu aerul său uşor hollywoodian, a citit: "Marţi nu sînt stelist!". Apoi, diplomat, a continuat: "Marţi nu sînt rapidist, nu sînt dinamovist, marţi sîntem o echipă cît toată România!". Şi-a d