Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Galacticele încep duminică o nouă aventură în Liga Campionilor

Publicat in Curierul de Valcea, vineri 12 octombrie 2012 ·

• cea mai titrată echipă din handbalul feminin european vine în week-end la Vâlcea

Cotată printre favoritele actualei ediţii a Ligii Campionilor, CS Oltchim Râmnicu Vâlcea poate scrie în acest sezon o glorioasă filă din istoria spor­turilor de echipă din ţara noastră. Ju­că­toarele de mare valoare transferate în urmă cu câteva luni, alături de cele care au dus Oltchimul până în semi­finalele Ligii în ultima ediţie competi­ţio­nală, au şansa de a triumfa în acest sezon în cea mai prestigioasă între­cere a handbalului feminin european. Însă, ca în orice sport, drumul către ultimul act al întrecerii este unul lung şi anevoios. Calificată direct între cele mai valoroase şaisprezece for­ma­ţii ale bătrânului continent prin prisma coeficientului foarte bun, campioana României a fost repartizată în grupa A, alături de alte trei echipe destul de puternice: Hypo Viena (Austria), Ran­ders (Danemarca) şi Buxtehuder (Germania). Duminică, cu prilejul primei partide pe care CS Oltchim o va susţine în această grupă, galacticele vor avea de înfruntat în Sala Sporturilor „Traian” din Râmnicu Vâlcea cea mai galonată echipă de club din istoria handbalului feminin european. Hypo Viena a ajuns de-a lungul timpului de treisprezece ori în finala Ligii Campionilor, încoronân­­­­­du-se de opt ori cu titulul de „regină”. Chiar dacă în prezent jocul practicat de campioana Austriei nu se mai ridică la înălţimea celui din urmă cu două decenii, Hypo Viena rămâne cu siguranţă un adver­sar în faţa căruia chimistele vor avea foarte mult de muncă pentru a izbuti succesul mult dorit. Biletele se pun în vânzare de vineri Toţi cei interesaţi să urmărească din tribune meciul de duminică, trebuie să cunoască faptul că tichetele de acces la acest joc se vor pune în vânzare la casele de bilete din incinta Sălii Sporturilor „Traian” încă de vineri, 12 octombrie. Programul după care repre­zentanţii CS

Articolul in Curierul de Valcea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Noii judecători ai CCR au depus azi jurămintele la Cotroceni. Nicușor Dan a fost prezent la ceremonie

HotNews acum 40 minute
Mihai Busuioc, Csaba Asztalos și Dacian Cosmin Dragoș, noii judecător ai Curții Constituționale, și-au preluat mandatele într-o ceremonia care a avut loc, duminică, la Cotroceni. La eveniment au participat președintele Nicușor Dan și premierul Ilie

Un tânăr a evadat din închisoare în geanta colegului de celulă care a fost eliberat

HotNews acum 2 ore
Serviciul penitenciar francez a declarat sâmbătă că a deschis o anchetă după ce un bărbat a evadat ascunzându-se în geanta colegului său de celulă în timp ce acesta părăsea închisoarea, după ce și-a ispășit pedeapsa. Deținutul de 20 de ani a evadat

Slovacia vrea garanţii din partea UE, până marţi, pentru oprirea aprovizionării cu gaze ruseşti şi susţinerea noului pachet de sancţiuni

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Slovacia urmăreşte să ajungă până marţi la un acord cu Comisia Europeană şi partenerii din UE privind garanţii că nu va avea de suferit din cauza opririi livrărilor de gaze ruseşti şi pentru a putea

Coreea de Nord, aliat necondiționat al Rusiei în războiul din Ucraina. Ce promite Kim Jong Un

HotNews acum o ora
Liderul nord-coreean Kim Jong Un a declarat diplomaților ruși că țara sa este gata să „sprijine necondiționat” toate acțiunile întreprinse de Moscova pentru a rezolva conflictul din Ucraina, au informat duminică mass-media de stat, în contextul disc

FCSB, doar egal 1-1 cu FC Hermannstadt, în prima etapă a Superligii

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Echipa FC Hermannstat a încheiat la egalitate sâmbătă seara, în deplasare, scor 1-1, cu echipa campioană, FCSB, în prima etapă a Superligii, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi producții video

Dictatorul Kim Jong Un îl asigură pe șeful diplomației ruse de sprijinul „necondiţionat” în războiul împotriva Ucrainei

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Liderul nord-coreean, Kim Jong Un, l-a asigurat pe şeful diplomaţiei ruse Serghei Lavrov de sprijinul său „necondiţionat” în războiul împotriva Ucrainei, considerând victoria Moscovei „sigură”, a inf

Compania de inteligență artificială a lui Elon Musk şi-a cerut scuze după ce chatbotul Grok l-a lăudat pe Hitler. „Am descoperit cauza”

Adevarul acum o ora
Compania de inteligenţă artificială a lui Elon Musk, xAI, a prezentat scuze după ce chatbotul său Grok a făcut o serie de comentarii antisemite şi laudative la adresa lui Adolf Hitler la începutul acestei săptămâni pe X, scrie The Guardian.

Hamas şi Israelul se acuză reciproc de blocarea negocierilor pentru armistiţiul din Gaza

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Hamas şi Israelul s-au acuzat reciproc sâmbătă de blocarea negocierilor lor indirecte pentru o încetare a focului în Gaza, unde 38 de palestinieni au fost ucişi în lovituri israeliene, potrivit Apără

Bogdan Ivan, după ce a trimis Corpul de Control la compania de stat care ar fi acordat bărbaţilor ”spor de femeie”: Nu a primit nimeni acel spor pentru că nu am aprobat acest lucru

News.ro acum 13 ore
Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a afirmat, după ce a trimis Corpul de Control la Societatea de Administrare a Participanţilor în Energie (SAPE) în contextul în care, în spaţiul public, au apărut informaţii că la instituţia respectivă bărbaţii ar pr

Ilie Bolojan spune că nu promite „miracole”, după ce a fost ales președinte al PNL. Cine sunt „adversarii” liberalilor în opinia sa

HotNews acum 13 ore
Premierul Ilie Bolojan a transmis un mesaj, sâmbătă seară, după congresul în care a fost ales președinte al PNL, și a spus că „adversarii” liberalilor „sunt promisiunile fără fundament, funcțiile obținute fără responsabilitate, câștigul nemeritat fă

Vremea

București
acum

23°
dum.

19°/36°
lun.

21°/36°
mar.

23°/38°
mie.

21°/34°
Iasi
acum

23°
dum.

16°/36°
lun.

19°/35°
mar.

18°/33°
mie.

18°/31°
Constanta
acum

30°
dum.

20°/31°
lun.

22°/29°
mar.

23°/29°
mie.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

19°
dum.

14°/31°
lun.

18°/33°
mar.

19°/32°
mie.

18°/28°
Timisoara
acum

21°
dum.

17°/34°
lun.

20°/37°
mar.

22°/33°
mie.

21°/32°