Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cioban amendat şi cu 25 de oi moarte, după ce a ieşit cu turma în faţa unei maşini

Publicat in Monitorul de Suceava, joi 11 octombrie 2012 ·

Un crescător de oi a rămas fără 25 dintre animale şi a încasat şi o amendă după ce a încercat să traverseze cu ovinele drumul european 85, moment în care patrupedele au fost lovite în plin de o maşină. S-a întâmplat marţi seară, în jurul orei 20.00, pe DN 2, în afara localităţii Buneşti.

Conform anchetei poliţiei, Octav M., în vârstă de 41 de ani, domiciliat în Fălticeni, conducea un autoturism şi a lovit în plin turma de oi condusă de Gheorghe M., în vârstă de 56 de ani, din comuna Buneşti. Ciobanul a încercat să treacă animalele peste drumul naţional-european însă cum afară era întuneric şoferul le-a observat târziu.

Conform poliţiei la faţa locului a fost chemat un medic veterinar care, împreună cu ciobanul, a sacrificat de urgenţă 25 de animale lovite de autoturism.

Poliţia precizează că şoferul şi ciobanul au fost verificaţi cu etilotestul, rezultând că nu au băut.

Un crescător de oi a rămas fără 25 dintre animale şi a încasat şi o amendă după ce a încercat să traverseze cu ovinele drumul european 85, moment în care patrupedele au fost lovite în plin de o maşină. S-a întâmplat marţi seară, în jurul orei 20.00, pe DN 2, în afara localităţii Buneşti.

Conform anchetei poliţiei, Octav M., în vârstă de 41 de ani, domiciliat în Fălticeni, conducea un autoturism şi a lovit în plin turma de oi condusă de Gheorghe M., în vârstă de 56 de ani, din comuna Buneşti. Ciobanul a încercat să treacă animalele peste drumul naţional-european însă cum afară era întuneric şoferul le-a observat târziu.

Conform poliţiei la faţa locului a fost chemat un medic veterinar care, împreună cu ciobanul, a sacrificat de urgenţă 25 de animale lovite de autoturism.

Poliţia precizează că şoferul şi ciobanul au fost verificaţi cu etilotestul, rezultând că nu au băut.

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit Mihai Leu. Fostul campion de box și raliuri avea 56 de ani

HotNews acum 3 ore
Mihai Leu s-a stins din viață la doar 56 de ani, scrie GOLAZO.ro. Fost campion mondial de box și fost campion național de raliuri, Leu era internat de mai bine de o săptămână la secția de terapie intensivă a Spitalului Clinic Fundeni din București.

După trei ani, CCR îi dă înapoi lui Traian Băsescu privilegiile de fost președinte

HotNews acum 10 ore
Curtea Constituțională a hotărâtm, marți, 1 iulie, că modificarea legislativă prin care fostului președinte Traian Băsescu i-au fost retrase anumite beneficii este contrară Constituției. Contactat de HotNews, Traian Băsescu nu a vrut să comenteze de

Mesaj Ro-Alert în Tulcea: există posibilitatea căderii unor obiecte în zona de graniță cu Ucraina

Mediafax acum 3 ore
Potrivit ISU Tulcea, în urmă cu puțin timp, a fost transmis un mesaj Ro-Alert pentru avertizarea populației din zona de graniță cu Ucraina, privind posibilitatea căderii unor obiecte din spațiul aerian. Locuitorii din zonele vizate sunt îndemnați să

Ce spune ministrul de Finanțe despre problema amânării sau blocării plăţii pensiilor şi a salariilor, după două zile de proteste ale angajaților

HotNews acum 6 ore
Ministrul de Finanțe, Alexandru Nazare, a dat marți asigurări că nu se pune problema amânării sau blocării plății pensiilor și a salariilor din aparatul de stat, „așa cum s-a vehiculat, pe surse, în mass-media”, după ce a avut o întâlnire cu repreze

Sinodul BOR aprobă canonizarea a 16 femei cu viaţă sfântă. Cine sunt acestea

HotNews acum 5 ore
Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a aprobat, marţi, în şedinţa de lucru, canonizarea a 16 femei cu viaţă sfântă (muceniţe, monahii, soţii de domnitori, mame de sfinţi şi mărturisitoare). Şedinţa Sfântului Sinod s-a desfăşurat în Aula Magna

Elena Udrea poate fi eliberată din închisoare, a decis Judecătoria Ploiești. Decizia nu e definitivă

HotNews acum 12 ore
Elena Udrea poate să fie liberată condiționat, după ce a executat 3 ani și 10 luni de închisoare din pedeapsa primită în dosarul Gala Bute, a decis Judecătoria Ploiești. Decizia nu este definitivă, iar DNA poate face recurs în trei zile. Judecătoria

Fetiță de 12 ani, în stare critică după ce a fost lovită de o mașină lângă Cluj Napoca

Mediafax acum 4 ore
Potrivit informațiilor transmise de Inspectoratul pentru Situații de Urgență Cluj, în urma impactului a fost rănită o fetiță în vârstă de aproximativ 12 ani. Ea a fost intubată și transportată în stare gravă la spital, cu o ambulanță SMURD de terapi

Vicepremierul Anastasiu: Pachetul fiscal va fi prezentat miercuri, cel târziu joi. „În aceste momente, puzzle-ul se asamblează”

HotNews acum 8 ore
Vicepremierul Dragoș Anastasiu a afirmat, marți, la Digi24, că forma finală a pachetului fiscal ce urmează să fie adoptat de către Guvern urmează să fie prezentat miercuri sau joi de către premierul Ilie Bolojan. „Mâine sau poimâine vor fi terminate

Cea mai mare surpriză de la Wimbledon! Alexander Zverev, al cincilea nume mare eliminat în primul tur

Gazeta Sporturilor acum 5 ore
Favoritul 3 de la Wimbledon, Alexander Zverev (28 de ani, #ATP), a fost eliminat în primul tur de la Wimbledon de către francezul Arthur Rinderknech (29 de ani, #72 ATP), scor 6-7(3), 7-6(8), 3-6, 7-6(5), 4-6. Meciul a durat 4 ore și 45 de minute și

Marius Tucă Show începe miercuri, 2 iulie, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Gandul acum 6 ore
Marius Tucă Show începe miercuri, 2 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist, sociolog și geopolitician. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Tineți

Vremea

București
acum

18°
mie.

18°/30°
joi

19°/32°
vin.

21°/35°
sâm.

22°/31°
Iasi
acum

14°
mie.

14°/29°
joi

15°/30°
vin.

18°/34°
sâm.

17°/26°
Constanta
acum

19°
mie.

18°/26°
joi

19°/26°
vin.

21°/27°
sâm.

21°/26°
Cluj-Napoca
acum

15°
mie.

13°/29°
joi

15°/33°
vin.

18°/36°
sâm.

14°/29°
Timisoara
acum

15°
mie.

15°/35°
joi

17°/39°
vin.

21°/40°
sâm.

18°/33°