Inconştienţa celor care au întocmit lista oficializată din 2004 a monumentelor istorice din Bucureşti apare pe alocuri. Aşa că, în plimbările mele în căutare de subiecte, se întîmplă uneori, ca astăzi, să mă întreb cum a fost cu putinţă să fie trecute cu vederea clădiri a căror valoare era evidentă.

Situaţiile pe care trebuie să le semnalez imediat se găsesc pe Calea Victoriei – da! –, nu în cine ştie ce ungher mărginaş al oraşului. Nici nr. 210, nici nr. 147 n-au fost considerate vrednice de atenţie, deci nu figurează printre monumentele protejate de lege. Mă grăbesc să adaug că primul dintre aceste imobile s-a lipsit foarte bine de statutul privilegiat la care ar fi avut dreptul. Casa o cunoşteam de mult, dar n-o mai văzusem de cînd era cam obosită, de uzura firească la vîrsta ei.

DE ACELASI AUTOR Johnny Morţi şi manechine Un caz de mutilare Portarul şi rubinul Acum, din nou tencuită, e o splendoare. Unul dintre exemplele de stil neoclasic care s-au mai păstrat ici-colo, cu intrarea între coloane prin culoarul de curte care se întinde în lungul casei, întoarce latura stîngă spre stradă peste mica grădină umbrită de un pom, pe care o ascunde gardul de fier forjat fiindcă a fost dublat cu tablă (urît obicei). Două ferestre destul de înalte încadrează uşa-fereastră din mijloc. Pe fronton, la o înălţime care nu lasă să se vadă data decît de la marginea trotuarului, stă scris cu stuc: 1805. CEA MAI VECHE CASĂ DATATĂ DIN ORAŞ? Eu ţineam minte că era 1865. Caut la Crutzescu, care spune şi el 1865. Să fi căutat cine a tencuit-o de curînd să o „învechească“? În 1943, cînd a scris Crutzescu, se vedea probabil clar. Sau cine s-a ridicat pe scară pînă acolo a desluşit o codiţă de cifră care se fărîmase? Oricum ar fi, frumuseţea clădirii e indiscutabilă şi, dacă ne gîndim că pe lîngă ea a trecut Vodă-Cuza, pe care trăsura îl ducea de la „Capul Podului“ spre pala