Ungaria nu exclude o aderare la zona euro, a precizat joi premierul Viktor Orban, care a apreciat insa ca nu acum este momentul potrivit, scrie AFP.
"Nu respingem in niciun caz euro. Doar ca nu dorim sa ne angajam in asta ca profani", a declarat Orban, in cadrul unei conferinte de presa comuna cu Angela Merkel.
Aceasta intalnire bilaterala - prima de peste un an intre cei doi lideri - este considerata de presa ungara drept o victorie pentru seful guvernului de la Budapesta. Ea marcheaza o revenire la o anumita normalitate dupa o perioada de izolare a Ungariei pe scena internationala, legata de veleitatile autoritariste ale lui Orban.
In preambulul acestei intalniri, Orban afirmase ca ar iresponsabil pentru Ungaria sa adopte euro la acest moment, intr-un interviu acordat cotidianului economic Handelsblatt.
Situatia actuala arata ca anumite tari din Europa de Sud au intrat in zona euro nepregatite si Ungaria nu doreste sa comita o astfel de eroare, sublinia Orban.
"O uniune monetara este ceva special", a recunoscut Merkel, adaugand ca fiecare tara in parte isi alege optiunile in aceasta privinta.
Germania este principalul partener al Ungariei, concentrand aproximativ 25% din comertul extern ungar.
Ungaria este una dintre primele tari care a avut nevoie sa fie sustinuta financiar de UE si FMI, in 2008, si face acum obiectul unei proceduri pentru deficit excesiv in cadrul uniunii.
Anul trecut, guvernul ungar a cerut din nou sprijinul financiar al FMI si UE, dupa o cadere a monedei nationale, forintul, si o crestere considerabila a costurilor de imprumut, dar discutiile au esuat.
La inceputul lui septembrie, Orban a respins din nou conditiile impuse de FMI si UE pentru obtinerea unui credit dar negocierile legate de imprumutul de 15 miliarde de euro ar trebui reluate la juma