Mesajul a fost trimis. Multumesc!

O seară de poveste cu Sorina Bota şi Soós Zoltán

Publicat in Zi de zi - Mures, joi 11 octombrie 2012 ·

Sorina Bota a lansat săptămâna trecută o invitaţie târgumureşenilor la o „Seară de poveste” despre Târgu-Mureş, istoriile şi casele oraşului şi despre proiectul său editorial „Poveştile oraşului”, concretizat până acum în trei volume, două despre oraşul nostru şi unul despre Sibiu. Evenimentul a avut loc miercuri, 10 octombrie, de la ora 18.00, în cafeneaua „Bulgakov”, la subsol, în beciul din care legenda spune că Petru Rareş ar fi băut vin. Alături de jurnalista Sorina Bota s-a aflat şi Soós Zoltán, directorul Muzeului Judeţean de Istorie, specializat în arheologie medievală, şi povestitorul uneia dintre poveştile din cartea despre Târgu-Mureş. În deschiderea evenimentului, Sorina Bota a citit povestea casei “Köpeczi-Teleki”, construită în 1554, de Köpeczi Nagy Tamás, perceptorul veniturilor regale din Transilvania pe timpul reginei Izabella, relatând şi despre legenda creată în urma popasului pe care l-a făcut în acea vreme Petru Rareş în Târgu Mureş. Conform acestei legende Petru Rareş, găzduit fiind de primarul de atunci al oraşului, a băut vin din pivniţele casei “Köpeczi”, unde a avut loc şi întâlnirea cu “Poveştile oraşului.” Soós Zoltán a intervenit precizând că Petru Rareş, în realitate, nu avea cum să bea vin din pivniţa casei “Köpeczi”, deoarece el a trecut prin oraş abia în 27 septembrie 1538, înainte să fie construită, dar a acceptat posibiliatea ca pe locul acestei case să fi existat altă casă înainte. “Noi, specialiştii nu suntem atât de îndrăgiţi, fiind priviţi ca nişte distrugători de mituri”, a mai spus directorul Muzeului Judeţean, în continuare explicând şi importanţa legendelor pentru identitatea unei comunităţi, spunând că existenţa şi intreţinerea acestora de către locuitori indică interesul lor pentru oraş. Întrebată de ce a ales această denumire pentru proiectul ei, Sorina Bota a spus: “Iniţial am vrut să numesc acest proiect “Istoriile oraş

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

NATO: Mark Rutte va fi următor secretar general al organizației

Press Alert acum 16 minute
Aliații NATO l-au desemnat miercuri pe premierul olandez Mark Rutte să fie următorul șef al NATO. Funcția a fost vizată și de președintele României, Klaus Iohannis, dar acesta s-a retras din cursă în urmă cu câteva zile. Anunțul a fost făcut prin in

Meciul România – Slovacia, decisiv pentru calificarea în optimile EURO 2024, se vede în două pieţe din Timişoara

Press Alert acum 2 ore
Jocul România – Slovacia, ultimul din grupa E al „tricolorilor” la EURO 2024, va putea fi vizionat de timişoreni în două pieţe publice din oraş. Partida decisivă va fi redată live pe ecrane atât în Piaţa Libertăţii, într-un nou eveniment organizat d

Klaus Iohannis participă joi şi vineri la reuniunea Consiliului European

Mediafax acum o ora
Preşedintele României, Klaus Iohannis, va participa, joi şi vineri, la reuniunea Consiliului European, care va avea loc la Bruxelles. Liderii UE vor discuta, printre altele, despre numirile la conducerea instituţiilor europene după alegeri, a transm

Cod galben de viituri pe râuri din mai multe județe. Care sunt zonele vizate

Ziare.com acum 37 minute
Hidrologii avertizează cu privire la posibilitatea producerii, până joi la prânz, 27 iunie, a unor viituri pe râuri din Crişana, Banat, Transilvania şi Oltenia, fiind instituit Cod galben. Specialiştii Institutului Naţional de Hidrologie şi Gospodăr

Europarlamentarul Dan Barna va fi vicepreşedintele grupului RENEW

Mediafax acum o ora
Europarlamentarul USR Dan Barna a fost votat vicepreşedinte al grupului RENEW. Procedura a avut loc miercuri. Grupul RENEW are 75 de europarlamentari.

A cedat sistemul de climatizare de pe Aeroportul Otopeni în plină caniculă. Călătorii se sufocă din cauza căldurii

Ziare.com acum 2 ore
E haos pe aeroportul Otopeni, cea mai mare aerogară din România, după ce sistemul de climatizare a cedat, iar atmosfera a devenit de-a dreptul sufocantă. "Temperaturile caniculare care ajung la 40 de grade Celsius au suprasolicitat sistemul de clima

Ziua Drapelului Național, marcată și în Miercurea-Ciuc

Informația Harghitei acum 28 minute
De peste două decenii – odată cu adoptarea Legii nr. 96 din 1998, Legea Drapelului Național –, data de 26 iunie coincide cu Ziua Drapelului Național. Tricolorul a fost decretat, pentru prima dată ca simbol național, de către Guvernul Revoluționar pr

Louis Vuitton retrage de pe piață bluza inspirată din ia românească: „A fost o greșeală involuntară”

Adevarul acum o ora
După uriașul val de controverse iscat în mediul online, brandul francez de modă Louis Vuitton a retras de pe site-ul său bluza din in inspirată din ia românească.

Românii au cheltuit anul trecut 63 milioane euro în cinematografe, cu 25% mai mult decât în 2022

Mediafax acum 2 ore
Conform Ziarului Financiar, numărul de spectatori s-a majorat cu 16%, la circa 13 milioane de persoane, nivel uşor sub cel din 2019, când piaţa a înregistrat 13,1 milioane de clienţi. Anul trecut, preţul biletelor de cinema a crescut cu 8%. Din punc

Canadienii atacă decizia favorabilă României, în dosarul Roșia Montană. Gabriel Resources nu renunță să solicite despăgubiri de miliarde de dolari

Ziare.com acum 4 ore
Gabriel Resources, acţionarul majoritar al Roşia Montană Gold Corporation (RMGC), dezvoltatorul proiectului minier aurifer omonim blocat, a decis să solicite, conform datelor analizate de Profit.ro, anularea deciziei favorabile României din procedur

Vremea

București
acum

29°
mie.

20°/33°
joi

20°/34°
vin.

18°/34°
sâm.

21°/35°
Iasi
acum

28°
mie.

17°/29°
joi

17°/30°
vin.

19°/32°
sâm.

20°/32°
Constanta
acum

29°
mie.

20°/29°
joi

19°/25°
vin.

21°/26°
sâm.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

27°
mie.

18°/28°
joi

17°/29°
vin.

16°/28°
sâm.

18°/27°
Timisoara
acum

31°
mie.

19°/32°
joi

18°/32°
vin.

18°/29°
sâm.

20°/32°