Cum era de aşteptat, cel mai mult cresc preţurile
la mărfurile alimentare
După ce în primele luni ale anului ajunsesem la un nivel incredibil al creşterii preţurilor, de doar 1,8%, în termeni anuali, Institutul Naţional de Statistică a prezentat ieri datele pentru inflaţia din luna septembrie, când preţurile au crescut cu nu mai puţin de 5,33% faţă de aceeaşi lună a anului trecut.
Faţă de luna august preţurile au înregistrat un salt de 1,18%. Luna trecută, preţurile au crescut cu 3,88%, în termeni anuali. S-au adeverit astfel cele mai sumbre previziuni ale analiştilor, iar tema scumpirilor, reluată îndelung de presă în ultimul timp, a căpătat o confirmare oficială. Cum era de aşteptat, cel mai mult au crescut luna trecută preţurile la mărfurile alimentare. Faţă de luna august, saltul a fost de 2,27%, în timp ce faţă de aceeaşi lună a anului trecut preţurile au crescut cu 6,91%.
În septembrie, cartofii s-au scumpit cu nu mai puţin de 26,5% faţă de august, legumele per ansamblu înregistrând o creştere de preţ de 9,85%. Ouăle s-au scumpit şi ele cu 7,23%.
Preţurile la mărfurile nealimentare au înregistrat o creştere cu 0,62% în septembrie. Cel mai mult s-au scumpit gazele, cu 2,83%, dar şi combustibilii, cu 1,57%. Tarifele la servicii au avut o evoluţie ceva mai temperată. Şi aici au existat însă scumpiri importante luna trecută. De exemplu, preţurile la serviciile de apă, canal salubritate au crescut cu 2,24%.
Topul scumpirilor
Cartofi + 26,5%
Fasole boabe + 7,85%
Ouă + 7,23%
Ulei comestibil + 6,04%
Mălai + 5,47% Cum era de aşteptat, cel mai mult cresc preţurile
la mărfurile alimentare
După ce în primele luni ale anului ajunsesem la un nivel incredibil al creşterii preţurilor, de doar 1,8%, în termeni anuali, Institutul Naţional de Statistică a prezentat i