Acţiunile AXA Group s-au apreciat cu 25% de la începutul anului, ca urmare a rezultatelor financiare din prima jumătate a anului, anunţă compania printr-un comunicat de presă.
Rezultatele financiare solide ale AXA Group din prima jumătate a anului au contribuit la o apreciere a acţiunilor grupului de 25%, de la începutul lui 2012, peste media performanţelor celor mai mari companii europene (indicele Eurostoxx 50 a crescut cu 10,4%). AXA vine, astfel, către clienţii săi cu argumente solide prin care aceştia pot avea încredere în protecţia oferită de produsele aflate în portofoliul său.
La noi, AXA Asigurări a înregistrat o creştere de 39% a primelor brute subscrise în prima parte a anului 2012 pentru întreg portofoliul.
F. A. Acţiunile AXA Group s-au apreciat cu 25% de la începutul anului, ca urmare a rezultatelor financiare din prima jumătate a anului, anunţă compania printr-un comunicat de presă.

F. A.