Un semnal îngrijorător pentru România a venit în ultimele zile de pe „frontul“ reconstrucţiei europene – ca să folosim o expresie dragă altor vremuri.
Într-un interviu pentru The Sunday Times, ministrul britanic de Interne, Theresa May, a declarat că Londra ar putea introduce măsuri speciale pentru a bloca imigraţia din unele state membre UE. Doamna May susţine, nici mai mult, nici mai puţin, că directiva europeană privind libertatea de mişcare ar trebui revizuită. Cu alte cuvinte, ar trebui umblat la legislaţia prin care 500 de milioane de oameni au dreptul de a se deplasa liber pe teritoriul Uniunii Europene, în baza deţinerii cetăţeniei unui stat membru.
Presa britanică speculează că ar putea fi introduse vize pentru cetăţenii din unele ţări, printre care s-ar putea număra şi două membre ale Uniunii: România şi Bulgaria. Theresa May s-a declarat îngrijorată că extinderea Uniunii şi ridicarea restricţiilor pe piaţa muncii ar putea creşte considerabil numărul imigranţilor economici.
DE ACELASI AUTOR Un altfel de sfîrşit al lumii Trei iluzii ale dreptei de pe la noi Oficial, sîntem iar în "zona gri" Ceauşescu şi o campanie obosită Asta era! Deocamdată, doar cetăţenii a două state din Uniunea Europeană mai sînt supuşi unui regim de restricţii pe piaţa muncii din unele state member: România şi Bulgaria, desigur. Nimic nou, în realitate. Mai mulţi politicieni din Nord şi Vest, inspiraţi, probabil, de tonul isteric al tabloidelor, începuseră să intre în trepidaţii şi înainte de 1 mai 2011. Atunci, cetăţenii statelor care au aderat în 2004 au primit şi ei liber la muncă în toată Uniunea.
Anunţatul val de polonezi, cehi, unguri, lituanieni şi aşa mai departe, care ar fi urmat să invadeze Insula şi să dea o lovitură de moarte sistemului ei social, nu s-a făcut simţit. Ziua de 2 mai 2011 s-a dovedit a fi la fel precum precedentele şi cele care avea