Ambasadorul englez în România, Martin Harris, a declarat joi că restricţiile privind accesul cetăţenilor români pe piaţa muncii din Marea Britanie vor fi menţinute până la sfârşitul anului 2013, potrivit Agerpres.
"Poziţia Guvernului Marii Britanii rămâne la fel - avem restricţiile care vor dura până la sfârşitul anului 2013 şi care vor fi ridicate după această dată", a precizat Harris.
Întrebat ce şanse sunt ca restricţiile să fie ridicate înainte de sfârşitul anului 2013, ambasadorul a reiterat că acestea vor fi menţinute până la această dată.
Potrivit diplomatului, în prezent, cifrele oficiale arată că aproximativ 80.000 de cetăţeni români lucrează legal pe teritoriul Marii Britanii. Oficialul englez a punctat, în schimb, că nu există o cifră oficială a românilor care lucrează ilegal în Marea Britanie, estimând că aproape 2.000 de persoane, printre care şi cetăţeni români, sunt victime ale traficului de persoane.
Ambasadorul a subliniat importanţa conlucrării cu autorităţile din România privind combaterea traficului de persoane.
"Poziţia Guvernului Marii Britanii este că suntem pro liberă circulaţie şi contra abuzurilor de la acest drept. Eu cred că este foarte important să conlucrăm şi cu autorităţile din România pentru a combate traficul de persoane", a afirmat Harris.
El a spus că este dificil să aprecieze care va fi situaţia după ridicarea restricţiilor privind accesul pe piaţa muncii din Marea Britanie, adăugând că aceasta va depinde de contextul economic de la sfârşitul anului 2013.
Oficialul a explicat că decizia privind restricţiile pe piaţa muncii a fost luată în urma consultărilor cu experţii care au analizat situaţia pieţei de muncă din Marea Britanie.
"Piaţa de muncă este afectată în momentul de faţă de şomaj şi în această situaţie Marea Britanie şi alt