Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mugur Mihăescu se trezeşte dimineaţa cu poftă de orice: "Rup frigiderul în două"

Publicat in Cancan, joi 11 octombrie 2012 ·

Într-un interviu acordat pentru slabsaugras.ro, Mugur Mihăescu mărturiseşte că nu face pretenţii în ceea ce priveşte mâncarea, dar că preferă să consume câte puţin din toate, având grijă că nu facă excese.

"Mănanc aproape orice, dar în cantităţi reduse. Spun aproape orice pentru că exclud tot ce e prăjit. In rest, orice. Daca am pofta de un mic, mănânc un singur mic, daca am poftă de sarmale, mă rezum la maximum două. Orice, dar cu măsură", a spus el.

Mai mult, Mihăescu nu sare niciodată peste prima masă a zilei şi are grijă să facă şi mişcare, practicând cu plăcere golful.

"Micul dejun e cea mai importantă masă pentru mine. Imi oferă energie pentru tot restul zilei. Mănânc mult, rup frigiderul cum se spune. Când mă trezesc dimineaţa primul gând imi zboara la mâncare. Dacă mi-e poftă de ciorbă, mănânc şi ciorbă la ora aia. In fiecare iarnă, timp de trei luni de zile, câte şase ore pe zi, joc golf! Patru ore durează antrenamentul şi două ore jocul. În fiecare zi, de luni pana sâmbătă, în Miami. Este un joc minunat, care mă relaxează", a mai spus actorul Mugut Mihaescu.

Într-un interviu acordat pentru slabsaugras.ro, Mugur Mihăescu mărturiseşte că nu face pretenţii în ceea ce priveşte mâncarea, dar că preferă să consume câte puţin din toate, având grijă că nu facă excese.

"Mănanc aproape orice, dar în cantităţi reduse. Spun aproape orice pentru că exclud tot ce e prăjit. In rest, orice. Daca am pofta de un mic, mănânc un singur mic, daca am poftă de sarmale, mă rezum la maximum două. Orice, dar cu măsură", a spus el.

Mai mult, Mihăescu nu sare niciodată peste prima masă a zilei şi are grijă să facă şi mişcare, practicând cu plăcere golful.

"Micul dejun e cea mai importantă masă pentru mine. Imi oferă energie pentru tot restul zilei. Mănânc mult, rup frigiderul cum se spune. Când mă trezesc dimineaţa primul gând imi zboara

Articolul in Cancan >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Oficial Elena-Simina Tănăsescu a fost aleasă în funcția de președinte al Curții Constituționale

Ziua Constanta acum 2 ore
În ziua de duminică, 13 iulie 2025, ora 09,00, la Palatul Cotroceni, în fața Președintelui României și a conducerii celor două Camere ale Parlamentului, precum și în prezența prim-ministrului, a avut loc ceremonia de depunere a jurământului de înves

„Ai Aflat! cu Ionuț Cristache” începe luni, 14 iulie, de la ora 15.00, live pe Gândul. Invitat: Ion Cristoiu

Gandul acum 28 minute
Invitatul emisiunii este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea poate fi urmărită pe Facebook și YouTube Gândul.

Scandări revoltătoare la „Beach, Please”. Un grup de tineri, către Selly: „Ceaușescu, Ceaușescu!”. Reacția Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului

HotNews acum 2 ore
Imagini cu momentul în care mai mulți tineri aflați la festivalul „Beach, Please” scandează „Ceaușescu, Ceaușescu!” către Andrei Șelaru (Selly), unul dintre inițiatorii evenimentului muzical, au fost publicate, sâmbătă, de Institutul de Investigare

Un adolescent a sărit de pe scena Beach, Please la îndemnul unui rapper. A ajuns la spital / Reacția organizatorilor

HotNews acum o ora
Un băiat de 15 ani a ajuns la spital, după ce a fost încurajat de un artist să sară de pe scenă, de la o înălțime de peste 2 metri, în timp ce era în public erau mii de tineri, în spațiul organizat la Costinești, în a treia zi de festilva, potrivit

Președintele Nicuşor Dan: „România susţine pe deplin negocierile Comisiei Europene cu SUA” privind impunerea de taxe vamale

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare România susţine deplin negocierile Comisiei Europene cu SUA privind impunerea de taxe vamale, a transmis, duminică, pe X, preşedintele Nicuşor Dan. Urmărește cele mai noi producții video G4Media - ar

Președintele Nicușor Dan, anunț după măsurile anunțate de Donald Trump - „Susţinem abordarea UE privind o soluţie negociată cu SUA“

Ziua Constanta acum 3 ore
Președintele României, Nicușor Dan a transmis printr-un mesaj pe pagina sa de pe X că România susţine deplin negocierile Comisiei Europene cu SUA privind impunerea de taxe vamale. "România susţine pe deplin eforturile Comisiei Europene şi ale preşed

Tragedie pe un drum din județul Arad! Două persoane au murit într-un cumplit accident rutier

Ziua Constanta acum 3 ore
Un grav accident rutier în care au fost implicate două autoturisme, a avut loc pe DN 7B, apropierea localității Turnu, județul Arad. Potrivit ISU Arad, la fața locului intervin pompierii militari din cadrul Detașamentului Arad cu o autospecială de d

Cod galben de caniculă în șase județe și în Capitală. De luni, valul de căldură se extinde

HotNews acum 4 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, duminică, o atenţionare Cod galben de caniculă şi disconfort termic, valabilă duminică şi luni, în șase județe și în Bucureşti. De asemenea, meteorologii au anunțat că de mâine valul de căldură s

România este Campioană Europeană la şah la categoria sub 12 ani, după ce lotul naţional a câştigat aurul în Slovenia

Ziarul Financiar acum 2 ore
Echipa României a ocupat primul loc la Campionatul European de Tineret pe Echipe de şah la categoria sub 12 ani, care s-a desfăşurat în Slovenia, potrivit unui anunţ al Federaţiei Române de Şah. Din lotul României au făcut parte Lucas Rusu, Răzvan-G

Inteligenţa artificială a învăţat să prevadă comportamentul uman

News.ro acum o ora
Inteligenţa artificială (AI) are un impact din ce în ce mai important asupra medicinei şi cercetării, iar o nouă descoperire promite să schimbe modul în care înţelegem procesele cognitive umane. Un sistem de AI, botezat Centaur, creat de o echipă in

Vremea

București
acum

33°
dum.

18°/34°
lun.

22°/37°
mar.

23°/36°
mie.

23°/35°
Iasi
acum

30°
dum.

16°/31°
lun.

19°/36°
mar.

18°/33°
mie.

19°/33°
Constanta
acum

32°
dum.

20°/32°
lun.

21°/30°
mar.

23°/30°
mie.

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

30°
dum.

14°/30°
lun.

20°/31°
mar.

18°/32°
mie.

19°/29°
Timisoara
acum

33°
dum.

16°/33°
lun.

20°/36°
mar.

22°/35°
mie.

21°/34°